Poezie Pocăinţa e o floare rară…

Pocăinţa e o floare rară…





Pocăinţa e o floare rară

E aproape gata să dispară

dacă vrei cu pocăiţi să te-ntâlneşti

nu pe orice drum o să-i găseşti.



Pocăinţa e o floare-aleasă

Nu o poartă decât o mireasă

E mireasa Mirelui ceresc

Toţi acei ce pe Cristos iubesc.



Pocăinţa e o floare scumpă

Mulţi o calcă în picioare, o aruncă

Omenirea nu-i mai ştie acum valoarea

Prea puţini îi mai cunosc cărarea.



Pocăinţa „are un miros” divin

Toţi îl au câţi Domnului se-nchin’

Răspândesc mireasma de viaţă dătătoare

Celor prinşi în mreji otrăvitoare.



Pocăinţa pocăiţilor e necesară

de nu vor şi ei în Iad să piară

că prea mulţi din dragoste de lume

părăsita-u cele sfinte , drepte , bune…



pocăinţa pocăiţilor este cerută,

poruncită e în Cartea Sfântă.

Dacă asculţi, mereu te pocăieşti

Dacă nu, să ştii te rătăceşti.



Pocăinţa pocăiţilor e aşteptată

De o lume dezorientată

Dacă suntem pentru ei o mărturie

Mai uşor la Domnul pot să vie.







Pocăiţii când se pocăiesc cu-adevărat

Voia celui rău ei nu mai fac

Doar de voia Domnului acum ascultă

Cu credinţă merg pe Calea strâmtă.



Pocăiţii sinceri şi smeriţi

Împreună cu Cristos sunt răstigniţi

Ei au pus pe primul loc Împărăţia

Şi nu-i mai conduce firea şi mândria.



Doamne adu vremi de-nviorare

Să ne-ntoarcem iar pe sfânta cale

Pocăinţa s-o trăim cum se cuvine

Să nu ne mai facem de ruşine.



Şi ne iartă Doamne grava ne-ascultare

Şchiopătăm de ambele picioare

Ca Israelul din vremea lui Ilie

Nu ştiau de partea cui să fie.



Întăreşte-ne să rezidim altarul

Peste care să cobori cu foc, cu harul

Toţi copii Tăi în juru-Ţi să se-adune

Renuţând la „Balii lor”, la lume.



Doamne fă ca să ne crească pocăinţa

Împreună cu iubirea şi credinţa

Dă-ne lacrimi să ne mai udăm ogorul

Şi trezeşte Doamne tot poporul.



Amin!



de Teodor Groza

28.03.2009

Vişeu de Sus