Poezie Nu-ţi necăji părinţii!

Nu-ţi necăji părinţii!



Copile! Nu-ţi mai necaji părinţii

Ci să-i iubeşti şi să-i asculţi degrab

Aşa cum şi ei te iubesc pe tine,

Căci ei nu rău î-ţi vor, ci numai bine

Te îngrijesc şi te-au crescut cu-atâta drag.



Povaţa lor să-ţi fie sfântă-n viaţă

Atâta vreme cât la bine te îndrumă,

Că nu-i în lumea asta nimeni să-ţi dorească

Doar fericirea ta, cum vrea un tată şi o mamă bună.



Prin ei, chiar Dumnezeu îţi dărui viaţa,

Şi-nvăţătură aleasă El ţi-a dat

Să fii păzit de rău în trecerea prin lume

Să nu cazi niciodată în păcat.



Vor trece anii, tu vei creşte mare

Părinţii tăi s-or duce-ncetişor

Dincolo de această lume şi-ale ei hotare

La Domnul şi Mântuitorul lor.



Atunci cu siguranţă-ţi vei aduce-aminte

De dragostea, de truda, de sfatul şi mustrarea lor,

Iar clipele de ascultare ce le-ai trăit îţi vor fi mângâiere

Dar şi durere-adâncă cu ce-ai rămas dator.



Acum să-i preţueşti cât sunt în viaţă

Prin ajutor la greu, o vorbă bună şi-ascultarea ta

Să dai dovadă că-i iubeşti, că-ţi pasă

Şi vrei să-i răsplăteşti cât poţi şi tu cumva.



Dacă-ţi cinsteşti acum părinţii,

Şi tu vei fi cinstit de-ai tăi copii,

Chiar zile multe , fericite vei avea în viaţă

Şi-odată, toţi veţi fi în veşnicii,

Cu Tatăl Dumnezeu!



de Teodor Groza 13.11.2006 Vişeu de Sus