Poezie Samariteanca (1)

Am mai văzut mulţi ochii,

multe priviri întrebătoare

ce mă mustrau sau alţii,

mă trimiteau la condamnare...



Dar ochii tăi deosebiţi

m-au ridicat din groapa grea

ce am săpat-o cu dorinţi,

să-mi uşurez povara mea...



Nu am ştiut atunci fântâna

ce mă scapă de orice drum,

de Dumnezeu ce-ntinde mâna

şi ce-mi transformă vina-n scrum.



Căci mi-a cerut să-I dau să bea,

eu, femeie samariteancă...

Lui, un străin chiar din Iudeea,

ca setea să şi-o potolească.



"-Dacă ai fi cunoscut tu darul

şi cine este Cel ce-ţi zice

singură-ai fi cerut paharul,

iar Eu ţi-aş da din Apa Vie!



Căci orişicui va bea din ea,

nicicând sete nu-i va mai fi

căci în el se va preface:

într-un izvor, în veşnicii! "



El mi-a spus să-mi chem bărbatul

şi-a ştiut tot ce-am făcut:

"-Aici ai spus adevărul...

căci cinci bărbaţi ai avut! "



"-Aşteptăm cu toşi pe Acela,

ce curând are să vie,

El, Mesia, Domnul care,

toate lucrurile ştie. "



"-Eu, Cel ce vorbesc cu tine

sînt Acela! " mi-a zis El.

Atunci, tresărind de bucurie

am ştiut că-I Emanuel!



"-Veniţi să-L vedeţi cu toţii,

Haide-ţi să Îl întâlniţi

pe Cel ce L-au vestit profeţii:

Căci El, Mesia a sosit! "



AMIN!