Poezie La fereastră (Mafia - După caz real)

La fereastra

(După caz real)



La fereastră greierașii

Harpele își cântă

Zboară-n stoluri îngerașii,

Parcă vin la nuntă...



Și copilul tot zâmbește

La fereastră-n ramă

Nu-nțelege ca-i lipsește

Cea mai dulce mamă.



E pătruns de bucurie,

N-are nicio grijă

Învârtește-o jucărie

Pe o mică tijă.



S-a suit așa-ntr-o doară

La fereastra casei

L-a scăpat Sfânta Fecioară

De tăișul coasei...



Căci tâlharii când venise

El dormea-n covată

Doar pe mama o ucise

Și-o lăsară moartă.



Tata nu era acasă,

Căci pe el îl vrură,

Cu o ură odioasă

Casa praf făcură.



Mafia avu cu tata

Ceva răfuială

Și veniră cu răsplata:

O scurtă rafală!



Era noapte-așa de neagră

Neagră de tăciune...

Urmele au vrut să-și șteargă

Fără rugăciune.



Și cum se juca copilul

Așa la fereastră

Tatăl îi văzu profilul

Venind către casă.



Un fior trecu prin minte

Ca o bănuială

Că-i lăsase la plecare

Bani de cheltuială.



Era încă mic sărmanul,

Nu știa ce-i banul

Dar știa să zică "tata"

Nu-mplinise anul.



Când se-apropie de casă

Și urca pe scară,

Pe nevasta balta-n sânge

O văzu de-afară.



I se-ntunecă privirea,

Nu mai văzu bine...

Se gândi la răzbunare,

Avea sânge-n vine...



Intră fără șovăire,

Înșfăcă copilul,

Într-o mână greaua armă,

Le știa el stilul!



- Cu bazuca, dragul tatii

Am să rad dușmanii

De-acum nu mă mai tentează

Mafia și banii!



Căci am numărat atâția,

Doldora dolarii

Ce folos c-am pierdut totul

Mi le-au luat tâlharii!



Dar te am acum pe tine,

Pentru tine-i lupta

Este cea din urma faptă

Să câștig reduta.



Copilașul nu-nțelese

Dar schiță un zâmbet

Se pierdură deci în noapte,

Roțile cu scrâșnet.



Farurile luminară

O casă bătrână

Cuibul mafiei bizară

Cuibul cel din urmă.



Și scoțând arma-ntr-o parte

Pe geamul mașinii

Prins de setea răzbunării

În dosul grădinii.



Auzi un strigăt parcă!

Cineva în stradă

Îl striga așa în șoaptă

Fără ca să-l vadă...



El sări ca ars!Privirea

O roti în pripă!

Era liniște, iar firea

Se-ntrema o clipă!



Tot ce-avea era copilul,

Pierduse nevasta

Vai ce greu, ce grozăvie

A venit năpasta!



- Domnul Isus te iubește!

Glasul zise iară...

Cine oare îmi șoptește

Pentru-a doua oară?



Auzise din pruncie

Pe bătrâna mamă

Nume din copilărie

Și băgă de seamă.



- Isus te iubește, frate!

Glasul sună-aproape

Un creștin vorbește-n șoapte!

Inima îi bate...



Tresări văzând că umblă

Și vine spre sine

Parcă-o cunoscută umbră

Ce-i vorbea de bine!



Era pastorul!Cu vocea

Caldă-ncrezătoare

Care îi dăduse-atuncea

Binecuvântare.



L-adusese-n adunare

Mama credincioasă

Pentru binecuvântare

Într-o zi frumoasă...



- Frate, lasă răzbunarea

(Zise iar păstorul)

Te așteaptă adunarea

Și întreg poporul!



Atunci omul ca o fiară

Cu dorinți de sânge

Arma rece o coboară

Și-ncepu a plânge...



Dumnezeu i-a trimis omul

Ca să se oprească,

Ghengurile să le lase,

Să se pocăiască!



Fusese crescut alături

Cu frații-n credință

Dar intrase-n anturaje,

În necuviință.

.........................

Acum s-a lăsat de rele

Și e-n adunare.

Oricine se pocăiește,

Capătă-ndurare!



Mulți au rătăcit pe cale

Și le plâng părinții

Căci au părăsit pe Domnul,

Calea pocăinței.



Dacă ești printre aceia

Și auzi chemarea,

Vino azi la pocăință

Și îndreaptă-ți starea!



Sângele ce-a curs pe cruce

Poate să te spele,

Evanghelia și astăzi

Mai are putere!



Amin ian.20.2010 Chicago

George Petre