Poezie Întuneric și lumină

Întuneric și lumină

G.P. Chicago



În larga Lui înțelepciune

Mărețul firii Creator,

Când a zidit această lume,

Cu toate câte-i sunt decor,

A vrut în mila Lui cea mare

S-arate omului în viață

Ce-nseamnă iad, ce-nseamnă rai

Și-atunci Acel de sus a pus

Lângă verdeață putregai

Și lângă noapte dimineață,

Lângă ospăț a pus un vai,

Pe vierme l-a ascuns în floare

Lângă noroi a pus un crin

Iubire sfântă lângă ură

Și fericirea lângă chin...



Pe stârv l-a pus lângă izvoare

Și lângă dulce-a pus amar

Iubirea dulce lângă ură,

Nemernicia lângă har...

Pe diamant l-a-nchis în zgură

Amarul lângă dulce deci

Evlavia lângă tortură

Iar focul lângă pietre reci...



Dar toate câte are-n sine

A vieții pământești gradină,

Se pot cuprinde-n două vorbe:

În "Întuneric" și "Lumină"

.............................

Doi frați s-au pomenit pe lume

Cândva-ntr-o oarecare țară

Cel mare înotând în aur,

Cel mic sărac din cale-afară...

Și-așa palat lângă bordei,

Mătăsuri lângă zdrențe deci,

Trăiesc așa de parcă ei

Nu s-ar fi cunoscut în veci!



Să spun de unde-a strâns bogatul

Atâta aur? N-o mai fac.

Și nici cum n-are pic de milă

De bietul frățior sărac.

Și totuși milostenii face

Al nostru bogătaș. - Dar cum?

Adună pe săraci la sine,

Oprește lumea de pe drum

Și strigă cât îl ține gura

La câte-un Paște sau Crăciun:

- Priviți ce de săraci adun

Și-i miluiesc pe gratuite

Cu tot ce-i pe pământ mai bun!

Bordeiul învelit cu paie

Nu poate-așa pomeni să facă...

Dar când și când, sărmanul frate,

În bojdeuca lui săracă

Aduce câte-un mort de foame

Sau înghețat de ger și frânt,

Împarte partea lui de pâine

Cu el sau ce dă cerul sfânt

Și i se umezește geana

De-a pururi mulțumit în sine

Că el, sărac, poate să facă

Cu mana lui măcar un bine...



Dar într-o noapte bogătașul

Visă că el și cel sărac

Muriseră...și amândoi

Mergeau pe norii cei albaștri

La judecata de apoi.

Și-n sine cugeta: - Desigur

Că astăzi sfinții cei mai mari

Pe mine mă vor duce-n rai,

Mă face înger sau vreun sfânt

Căci doar atâtea milostenii

Făcui în viața pe pământ...



Dar vai! Când legănați de vise

Ajunseră în paradis

Aievea-i oare? Sau e vis...

Deodată cerul s-a deschis...

Săracul e primit de îngeri

Dar bogătașului i-au zis:

- Deși în lume i-ai fost frate,

Tu prea ești negru de păcate.

Iar milosteniile tale

Păcatele deloc nu-ți spală

Căci ele n-au pornit din milă,

Ci numai ca să-ți faci o fală...

Și cât ai viețuit sub soare

Primind lumină și căldură

Tu ai fost viermele din floare,

El diamant închis în zgură!



Trezindu-se în zorii zilei,

Bogatul îngrozit a zis:

- Ah! Doamne,

Bine c-a fost numai vis!...



Și-acum te-ntreb și eu pe tine:

Nu crezi tu, bulgărul de tină,

Că-i vremea sufletul să-ți treci

De la-ntuneric la LUMINĂ?



Amin Oct.10.1977(ian.18.2010-add)

George Petre-Chicago

Daca ai citit poezia mi-ar plăcea sa fii criticul meu sau sa-mi spui parerea ta.Multumesc! Autorul.