Poezie Manifest (2)

MANIFEST



Nu mă las ghidat de-un far

Ce creează derutare

Merg pe drumul stabilit

Prin cerească-ncredinţare

Paşii-mi sunt călăuziţi

De-o Lumină ce străbate

Spaţiile infinite

Să îmi dea seninătate.



Nu mă las purtat de valul

Care vine din neant

Vreau ca Duhul vieţii noi

(Duh sublim şi penetrant)

Să îmi spună ce să fac

În orice împrejurare

Să-i ascult, să-i împlinesc

Şoapta Lui liniştitoare.



Recunosc doar un Hristos:

Cel jertfit pe lemn de-ocară

Alţii de-ar veni nu-i vreau

Chiar de-ar vrea îngeri să pară,

Chiar de m-ar ameninţa

Legiuni şi oşti barbare

Nu abandonez cărarea

Ce mă ’nalţă la splendoare.



Resping gânduri nefiltrare

Prin a veşniciei sită

Căci aşa pot învăţa

Despre starea strălucită

Ce pătrunde-n inimi unde

A pătruns un Fiu jertfit

Şi-a făcut o transformare

Cum nu s-a mai pomenit.



Nu accept oferta care

Îm propune să abdic

Din poziţia de unde

Mâinile spre Cer ridic

Cum doreşte căprioara

Apa clară din izvor

La fel inima-mi doreşte

Să-L cunosc pe Creator.



Ce asimilez prin har

Este hrană consistentă

Pot să aflu un alin

În privirea inocentă,

Pot găsi mărgăritare

Şi în ochii care plâng

Şi-n puzderia de stele

Care zări senine-ating.



Crezul nu-l vând pe nimic

E comoara obţinută

Când m-a cercetat Cuvântul

Şi mi-a dat altă ţinută,

Este flacăra ce arde

Şi în suflet şi-n gândire

Ajutându-mă să stau

Mai presus de lut şi fire.



Dacă crede cineva

Că nu ştiu când mă înşeală

Îi spun, răspicat, acum:

Ştiu, dar nu-i cer socoteală

Ci înalţ o rugăciune

Să îl ierte Tatăl Sfânt,

Să-l ajute să găsească

Drumu-ngust spre Legământ.



Milioane de mi-ar spune

Că în Cer nu pot ajunge

Nu abandonez Lumina

Ea cu har divin mă unge,

Ea îmi e măsura-n toate

Nu opinia sucită,

Nici ideea nepioasă,

Nici vorba răstălmăcită.



Ştiu când lacrima-i reală

Şi când ea-i de crocodil

Abordez, deschis, pe-un frate

Nu mă duc la el tiptil.

Pot să rabd o nedreptate,

Pot răbda şi un dispreţ

Dar nu mă desprind de starea

Idealului măreţ.



Când văd farse în lucrare

Spun deschis: nu pot să tac

De-oi tăcea vorbi-vor pietre

Că am mersul ca de rac

Vreau să ’naitez pe cale

Nu să bat pasul pe loc

Idealul mi-e-n Mesia

Nu-n himeră sau noroc.



N-am salvare în opinii

Nici în cărţi fără de har

M-a salvat Mântuitorul

Dându-Şi viaţa la calvar

Îl urmez pe calea-ngustă

Nu sunt alte căi spre Rai

M-am legat pe totdeauna

De-un răscumpărat alai.



Piedici multe-s pe cărare

Dar primesc puteri de Sus

Şi le depăşesc pe toate

De-i sunt Tatălui supus

Cultiv gândurile-I sfinte,

Răspândesc sămânţa Lui

Astfel pot, voios, pe cale

Zilnic către Cer să sui,



Proclam sacrele-i principii

Nu mă las intimidat

Vreau să piară ură, vicii

Să răsar-un trai curat

Ca să fie armonie

În viaţa-mi de pribeag,

Să pot înălţa miresme

Mirelui preasfânt şi drag.



11 Ianuarie, 2010