Poezie Vino... (1)

Vino…



*****

Amară-i deznădejdea vieţii,

Dacă te simţi de tot pierdut.

Şi tot e prins în vălul ceţii,

Întuneric adânc, necunoscut.



Înăbuşite-s visele speranţei,

Focul disperarii arde intens.

S-au rupt aripile cutezanţei,

Viaţa parcă nu mai are sens.



Nu-ţi lăsa sufletul tău chinuit

În întuneric, de durere străpuns.

Destulă suferinţă ţi-a pricinuit

Păcatul, în bezna nopţii ascuns.



Adesea te-am chemat pe nume,

Să vii să intri în odihna mea.

Dar tu te îndreptai spre lume,

Deşi deşărticiune-ţi oferea.



Te chem acum, încă odată,

Te-aştept să vii la cruce, azi.

Chemarea mea-i ultima dată,

Cât încă-s zorii zilei calzi.



Vino cu toată povara ta,

Vino să-ţi dau lumină.

Vino să afli izbăvirea ta,

Vino să fii şi tu fără vină.



Te vei bucura de noii zori,

Vei trăi o viaţă nouă curată.

Nu vor fi pe drum numai flori,

Dar în iubire va fi bogată.



Renunţă grabnic la a ta fire,

Păcatul te-a robit îndeajuns.

Cât încă viaţa ta-i însimţire,

Vino la Cel ce-a fost străpuns,



De păcatul meu şi al tău,

De păcatele lumii întregi.

Vino, să n-ajungi să-ţi pară rău,

Că n-ai vrut să înţelegi.



Voinţa ta luminii supune-ţi,

Prin credinţă să trăieşti.

Nădejdea în Isus tu pune-ţi,

Cu nemurirea să te întâlneşti.

În cetatea de sus să trăieşti.



Amin!