Poezie Desculţ şi orb

Desculţ pe-o stradă prăfuită

c-o haină veche şi murdară;

Un cerşetor cu faţa-i tristă

Cerşea mâncare-n plină vară,



Drumeţul nu avea vedere

Şi foamea îl făcea să strige…

Fievă milă şi-ndurare

Căci sufletul în mine plânge!…



Dar într-o zi se duse vestea

Că-n Ierihon vine Isus,

De şi el nu-L putea vedea

În duhul lui era străpuns,



În colb pe marginea de drum

Asculta orbul orice şoaptă,

Cerea la toţi să-i dea un ban

Iar ruga-i era necurmată!



Apoi parcă se-oprise vântul,

Tăcerea se-aşternu uşor,

Din depărtări plutind ca gândul

Un susur bland ca de izvor



Izvor dar nu de apă lină

Ce izvoreşte dintre munţi,

Ci un cuvând care alină

Pe acei orbi, pe acei muţi!



Începu orbul iar să strige

Fără să poată fi oprit

Isuse inima îmi plânge,

Ai milă Fiul lui David.



Domnul i-a dat vederea-ndată

Pe drumul înspre Ierihon

de-atunci putu orbul să vadă

Putea munci ca orice om



Iubitul meu poate eşti orb

Dar nu de ochii cei fireşti,

Ai ochii dar nu vezi că eşti ciob

Şi nu vrei să te pocăieşti!



Tu ai urechi dar nu auzi

Căci nu poţi desluşi cuvântul,

De-aceea pe pământ te pierzi

Te poartă pe unde vrea vântul!



Azi trece Domnul prin cetate

Nu vrei să-L întâlneşti amice

Vedere şi auz El poate

Să dea la cel ce caută pace!



Mai e puţin şi vine Domnul

Dar nu s-aducă vindecare,

Vine să-şi ia de-aici poporul

Să-l ducă-n ţara cea cu soare.



1/6/2010