Poezie Bilanţ la sfârşit de an

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 71
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/12513-bilan-la-sf-r-it-de-an]Bilanţ la sfârşit de an[/url]

BILANŢ LA SFÂRŞIT DE AN...



Ne cercetăm, o Tată,

ne facem analiza

Dar singuri nu o facem;

dorim să-Ţi pui, Tu, viza

Prin Duhul Sfânt voim

să-Ţi prezentăm raportul

Căci El ne întreţine

credinţa şi efortul.



A mai zburat un an

în spaţiul veşniciei

Şi nu ştim câţi avea-vom

în lumea pribegiei.

Dar flacăra speranţei

ne dă elan spre stele

Putem să depăşim,

cu Tine, ceasuri grele.



Privind, acum, în urmă

la anul îngropat

Mult regretăm, Părinte

c-ades’ Te-am întristat

Nu-ntotdeauna slujba

încredinţată nouă

Avut-a prospeţimea

sublimă, ca de rouă...



Şi nu întotdeauna

răspuns-am la chemare

Când fost-au de făcut

lucrări în depărtare

Ne-a prins comoditatea

şi ne-a ţinut legaţi

Parc-am uitat ce sarcini,

ce jug au unii fraţi.



Puteam să uşurăm

mai multe suferinţe,

Să dăm mai mult alin

zdrobitelor fiinţe

Dar ne-a învins uitarea

şi dorul de vacanţe

Şi-aşa, în mulţi, murit-au

superbele speranţe.



Mai mult se cuvenea

să-mbrăţişăm pe fraţi,

Să-ncurajăm pe-acei

ce fost-au deprimaţi

Dar ne-a încorsetat

a nepăsării stare

Şi nu am fost nici harnici,

nici veseli în lucrare...



Şi nu destul am plâns

că mulţi spre iad aleargă,

Că mulţi adulţi şi tineri

păşesc pe calea largă

Am fost interesaţi

mai mult de-a noastră stare

Şi-am neglijat pe-acei

ce nu ştiu de salvare.



Cu-adâncă umilinţă

ne recunoaştem starea:

Puteam face mai mult

să-Ţi avansăm lucrarea,

Puteam în misiune

mai mult să ne-angrenăm

Cuvântul sfânt al vieţii

mai mult să-l semănăm.



Cântarul Tău e drept,

măsurătoarea-i dreaptă

Azi ne găseşti uşori

şi ne grăieşti în şoaptă:

„Copiii mei iubiţi

în anii următori

Lucraţi mai cu elan

nu doar de sărbători,



Ci-n fiecare zi

strângeţi comori divine

Şi alinaţi necazuri,

dureri, nevoi, suspine

Şi-aduceţi rod bogat

la tronul îndurării

Chiar de v-ar asalta

talazul încercării.”



Ce bun ai fost cu noi

şi n-am fost la ’nălţime

Căci uneori Ţi-am dat

doar murmure, micime!

Ne cerem, azi, iertare

din inimi care plâng

Tu poţi înflăcăra

elanuri ce se sting.



Mai mult vrem să muncim

în anul care vine

În via Lui Isus

cu stările-i divine,

Să-Ţi prezentăm bilanţ

mai bun ca cel de-acum

Să-Ţi dăm mai mult onor

cu zâmbet şi parfum.



Ne-ncredinţăm voioşi

în braţele-Ţi vânjoase

Că-n zilele ce vin

iar fi-vor stări noroase

Şi iar ispititorul

ne va întinde-o tavă

Cu dulciuri, prăjituri

în care e otravă...



Dar paza-Ţi părintească

va fi cu noi mereu

Să ne călăuzească

pe-a Cerului traseu

Vom sta doar lângă Tine

orice ar fi să vină

Căci ne conduci spre slava

din veşnica Grădină.



GC/ 28 Decembrie, 2009
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Bilanţ la sfârşit de an | Salvatorul.ro
meniu prim
Doar cel ce a plâns poate înțelege pe cel ce plânge!