Poezie Iertarea (6)

Într-o zi, al meu aproape

Ce-a greșit față de mine,

Vrând trecutul să-l îngroape

Și cu răul să termine,



A venit să-și recunoască

Fapta lui și-n umilință

Prin purtare creștinească

Mi-a vorbit plin de căință:



"Am greșit,te rog mă iartă

Pentru fapta mea cea slabă

Dac-aflat-am îndurare,

Iartă-mă dar, frate dragă!"



Eu văzui căința-i mare

Și-auzii și-al lui oftat,

Dar cu inima-mi de piatră

L-am respins, nu l-am iertat...



Dar o veste-ngrozitoare

Mi-a adus grea tulburare:

Am aflat că nu mai este

Cel ce mi-a cerut iertare!



Și de-atunci încoace-ntr-una

Inima-mi cumplit se zbate,

Mâna lui, știu, niciodată

L-a mea ușă nu mai bate.



Și de-atunci fără-ncetare

Pacea mea a dispărut

Căci aproapelui iertare

Nu i-am dat când mi-a cerut!



Tu, creștine, te ferește

Cu-n frate să fii certat,

Căci știi bine că iertare

Vei primi cum ai iertat!



dec.29.2009 Chicago

Daca ai citit poezia mi-ar plăcea sa fii criticul meu sau sa-ti exprimi parerea ta despre ea.Multumesc!Autorul,