Poezie În sufletul întinerit

ÎN SUFLETUL ÎNTINERIT...



În sufletul întinerit

De pacea tainică din Slavă

Speranţe noi s-au cuibărit

Şi nu mai e ca o epavă

Acuma cântă noi cântări,

E optimist în întristări.



Acuma nu se lasă dus

De orice vânt de-nvăţătură

Căci a primit de la Isus

Un ideal şi o măsură

În tot ce face şi ce zice

Al Lui Cuvânt vrea să-l aplice.



A fost odată-mbătrânit

Fără Lumină, fără vlagă

Mereu, mereu era mâhnit

Căci nu putea să înţeleagă

De ce în lume e trădare

Şi-aşa de multă iritare.



A fost o vreme când voia

S-acumuleze cunoştinţe

Dar harul nu îl cunoştea

Trăia doar crunte neputinţe

Era în bezna derutării,

În gheara crudă a frustrării.



Dar a sosit un ceas solemn

Când a întinerit deodată

Căci i-a făcut Mesia semn

Spre viaţa cea înmiresmată

Şi n-a mai vrut himera lumii

Nici starea grea a-ntinăciunii.



Cu cei ce plâng, acum, el plânge

E-alături de cei oropsiţi

Dogoarea nu îl poate frânge,

I-alină pe cei părăsiţi,

Îmbrăţişează sacrificiul,

Respinge ura, pleava, viciul...



Acum deschis e la mesaje,

La revelaţii şi chemări

Când asaltat e de miraje

Cântă din sfintele cântări

Nu se mai lasă dus de valul

Ce-i poate stinge idealul.



În sufletul întinerit

De pacea tainică, cerească

Divine simţuri au venit

Şi poate-acuma să iubească.

E sigur de răscumpărare,

Produce doar mărgăritare.



12 Octombrie, 2009