Poezie Laţul cercului

Deşteptaţi de dimineaţă

Startul ni-l luăm degrabă

Să împrăştiem din viaţă

Pe un fleac ori pe o treabă.



Forfotind în robotire,

Huma cântărind cu ochii

Alergăm fără oprire

Fluturând cămăşi şi rochii.



Când ne înconjoară-amurguri

Închizându-ne-n zăvoare

Simţurilor noastre, ruguri

Înălţăm de pe altare.



Aranjăm trecutu-n calcul,

Viitorul printre chestii...



Undeva-s nuferi pe lacul

Plin de vise şi de trestii.



Cerul razele îşi toarnă,

Stele presură pe ape

Şi în liniştea de toamnă

Primăvara nu încape.



Viaţa ne îndeamnă, strigă

S-o trăim nemăsurată-n

Unităţi de mămăligă

Şi în grijile de plată.



Undeva un codru-n basm e

Şi o cale de lumină...

Pâlpâim entuziasme-n

Rugăciunile de tină.



Viaţa strânsă cu cerşirea

Ce-o bocim pentru un mâine,

Îşi pierdu împotrivirea

Şi uitată iar rămâne.



Ne îmbobolim cu somnul

Ascuzându-ne de Lună,

Ştreangurile Vieţii, tronul

Pune în inimi. Noapte bună!



Uneori, fără de veste,

Ne trezim singuri în sine...

Viaţa, ce coşmar mai este,

Când nu-i spânzurată bine!