Poezie Privesc la cer...

Privesc la cer...



Privesc la cer si caut acele vremuri,

Cand toti uniti slaveam numele Tau

Privirea ne-ondreptam doar catre ceruri

Si tinta noastra era Dumnezeu.



O, unde-s Doamne, unde-s toti aceeia,

Care tanjeau dupa iubirea Ta?

Care doreau cu inflacarare sa cunoasta

Orice mister ce e-n imparatia Ta!



De ce sunt Doamne atatea piedici?

De ce atatea lacrimi curg mereu?

De ce ne lasi ca sa cadem pe cale?

De ce ne ridicam atat de greu?



Privim in lume cu durere,

O, Doamne nu putem vedea nimic bun

Caci valul de pacat e mult prea mare

Iar flacara credintei, s-a transformat in scrum!



Vedem acuma Doamne, pe toti cei dragi ai nostri

Ce la-nceput de cale, credinta Ti-au jurat,

Dar au gustat pacatul si au vazut ca-i dulce

Si-apoi cazand pe cale,nu s-au mai ridicat.



Furtuna le aduce tot ce-i murdar si putred

Pacatul ii orbeste din ce in ce mai mult

Viata lor se-ndreapta incet catre pierzare

Caci ai uitat de cruce si de iubirea-Ti mare!



Toarna-le Doamne-n suflet, o rara de speranta

Un strop de liniste, un pic de siguranta,

Sa lase calea lumii cu tot ce e pe ea

Cu dragoste sa vina din nou pe calea Ta.



Desi-i oneanu-n spume, si valul furtunos

Ajuta-i s-ancoreze pe tarmul glorios,

Si imbracati in pace sa te putem lauda

Pe veci in tara sfanta, pe veci la masa Ta!



Amin!!!!!