Poezie Iertare (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 58
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/1259-iertare-1]Iertare (1)[/url]









Îndrăzneala de la Tine avem şi cerem de la Tine toate

Mulţumim că avem harul să privim spre eternitate

Spre Cel care face lucrări mari cu înţelepciune

Lucrări ce aduc pacea în orce ţinut şi orce naţiune.



Căci Tu eşti bun şi drept Doamne cu orişice fiinţă

Eu stau şi te aştept să ne bucuri prin credinţă

Să ierţi greşeli trecute şi acele slăbiciuni din prezent

Şi păcate necunoscute căci Doamne Tu eşti drept



Am fost uneori mânioşi şi am scăpat cuvinte pripite

Am fost uneori curioşi şi n-am luat seama la ispite

Ne-am văzut de drum călcând în picioare cele sfinte

Dar noi te chemăm şi te rugăm acum ne iartă drag Părinte.



Am fost şi nesimţiţi ne mărturisim toate relele acuma

Am ţinut cu cei greşiţi sau răi şi i-am susţinut cu gluma

Am râs şi am glumit cu păcatul şi n-am băgat de seamă

Ba am umblat şi cu furatul şi de Tine nu mi-a fost teamă.



De aceia Doamne te rugăm ne iartă a noastre greşeli

Căci noi nu le negăm..., ne iartă că am fost rebeli

Avem multe imperfecţiuni, deficienţe şi slăbiciuni

Dar te rugăm ca să ne ierţi ,s-avem har în rugăciuni



........................................................................................



Forgiveness





You have the audacity to ask from you and all

Thank grace we look to eternity

For one who does great work wisely

Works that bring peace in any action taken and Orce nation.



For thou art good and just God with being ceremonious

I stand and I expect to enjoy by faith

To forgive past mistakes and present those weaknesses

And unfortunately unknown for God You're right



I was sometimes angry and escaped hasty words

I was curious and I sometimes listen to the temptations

We văzit road trampling the holy

But we call you now and please forgive us dear Father.



I was also quietly confess our evils now

I kept with the wrong or bad and I supported joke

We laughed and we joked with sin and I noticed

I even walked and stole from you I was not afraid.



For those God please forgive us of our mistakes

For we do not deny ... we forgive because we were rebels

We have many imperfections, deficiencies and weaknesses
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Iertare (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Doar cel ce crede în victorie poate învinge!