Poezie In cuptorul cu foc grozav

ÎN CUPTORUL CU FOC GROZAV

(Devotament total –Daniel capitolul 3)



S-au adunat în valea Dura

cârmuitori şi dregători

Şi căpetenii de provincii,

legiuitori, judecători

Apelul era foarte clar:

să vină toţi şi să privească

Chipul de aur înălţat

şi dup-aceea să-l cinstească.



Chipul cioplit era înalt,

era statuie uriaşă

Muncit-au ca să îl formeze

artişti de cea mai ’naltă clasă

Văzându-l, Nebucadneţar,

stăpânul absolut în ţară

Era în culmea fericirii

sau, cel puţin, voia să pară.



Erau acolo muzicanţi

cu instrumente de tot soiul

(Cavalul, trâmbiţa, chitara

şi alăuta şi cimpoiul)

Ei aşteptau un semn să vadă

să dea semnalul stabilit

Ca toţi să vină să se-nchine

în faţa chipului cioplit.



Şi cine, oare, va-ndrăzni

ca să sfideze hotărârea?

Pedeapsa ar fi fost grozavă:

era, desigur, nimicirea

Căci un cuptor era încins

şi aştepta să nimicească

Pe-acei ce n-ar fi împlinit

dura poruncă-mpărătească.



(Aşa se-ntâmplă-n ţara-n care

puterea este absolută

Corupţia atinge piscuri,

dumnezeirea nu e vrută

Stăpânul absolut dă ordin

capriciul lui să fie lege

Şi ţara merge spre ruină

cu-aşa grozavă făr’delege...



Aşa se-ntâmplă-acolo unde,

nu-L recunosc pe Creator

Şi nu se satură din Apa

dumnezeiescului Izvor

Se dau decrete aberante,

iar sfinţii mult sunt prigoniţi

Dar ei trăiesc cum scrie-n Carte

şi stau pe Stâncă neclintiţi.)



Dar, iată, se aude-un glas,

strident, s-audă adunarea:

„Slăvitul împărat e dornic

ca să vă vadă dedicarea

Când muzica va da semnalul

pân’ la pământ să v-aplecaţi

Şi de aci ’nainte chipul

voi, zilnic, să îl veneraţi.”



S-au închinat mai mult de teama

văpăii focului cumplit

Căci peste tot erau spioni

să vadă cine-ar fi-ndrăznit

În faţa chipului cioplit

să nu vină cu plecăciune.

(C-aşa se-ntâmplă-n ţara-n care

este grozavă urâciune.)



Era în culmea fericirii

stăpânu-ntregului regat

Că-n faţa chipului de aur

mulţimea, toată, s-a-nchinat

Dar au venit spioni să-i spună

că trei evrei nu s-au supus

Şi împăratul, întristat

iscoadelor aşa le-a spus:



„Să se reia ceremonia,

să li se spună răspicat

Şadrac, Meşac şi Abed-Nego

(pe care i-am favorizat)

Vor înţelege că decretul

e pentru toţi şi-s obligaţi

Să dea dovadă că-s fideli

şi iar vor fi favorizaţi.”



Evreii nu s-au compromis,

şi-au dat răspuns cum se cuvine:

„Tot ce vedem în Univers:

stele şi râuri şi coline

Albine, gâze şi copaci,

oceane, nori şi viorele

Au fost făcute de Acel

ce şade mai presus de stele,



El le-a creat cu măiestrie,

El e Artist şi Dumnezeu

Vedeţi voi ce frum’seţi a pus

în brad, narcisă, curcubeu?

Îl recunoaştem doar pe El

ca Domn şi Creator ce poate

Să ne păzească în furtună,

în cea mai grea dificultate,



Strămoşii noştri au gustat

din ocrotirea Lui sublimă

Căci a creat un drum prin mare

când egiptenii-au vrut să vină

Să-i prindă şi să-i nimicească,

să nu mai fie pe pământ

Dar i-a scăpat cu braţ puternic

de-acel popor aşa nesfânt,



Din alte încercări grozave

i-a scos Iehova, i-a ghidat

Noi ştim acele întâmplări

pe care Moise le-a narat

Isprăvi ce nu se pot descrie

înfăptuieşte-al nostru Domn

El poate-aduce la viaţă

pe cei cuprinşi de-al morţii somn,



Si cum sa ne-nchinăm la altul

ce nu are suflare-n el?

Cu ochii spre Ierusalim

noi ne rugăm ca Daniel

Şi-L proslăvim doar pe Stăpânul

ce dă răspuns la rugăciuni

În EL găsim noi împlinire

şi energie şi minuni,



Iar legea care s-a emis

ştim că se pune-n aplicare

Ştim că ne puneţi în cuptor,

dar Dumnezeul nostru-i mare

El poate stinge-nflăcărarea

menită să ne facă scrum

Şi-n locul focului grozav

să pună briză şi parfum,



Dar chair de ar găsi cu cale

să nu ne scape din necaz

Noi ştim că El, nicicând, nu doarme

ci este-ntotdeauna treaz

Şi numai Lui îi dăm onoare,

iar planul Lui îl respectăm

Oricare-ar fi pedeapsa voastră

numai pe El Îl adorăm,



Sfârşitul nostru pe pământ

ar însemna plecarea-n slavă

Noi nu-L dezamăgim pe Tatăl

căci fără El suntem epavă

O, de aţi vrea să acceptaţi

prezenţa Lui, a Lui lucrare

Abia atunci aţi constata

că El e făr-asemănare.”



Când le-au văzut ei fermitatea

au fost nervoşi, s-au încruntat

Acum aveau dovada clară

şi-ndată-n foc i-au aruncat

Dar ce să vezi? Interiorul

înfierbântatului cuptor

A fost cuprins de adierea

născută dintr-un vânt uşor,



Căci îngerul trimis de Sus

I-a-ntâmpinat stingând dogoarea

C-aşa se-ntâmplă cu acei

ce îşi păstrează-ncredinţarea

Oriunde-ar fi ei sunt păziţi

de îngerii ce stau de veghe

Şi multe binecuvântări

pot, totdeauna, ei culege...



Pe ei nu-i sperie urgia

nici vorbele cu-ameninţări

Şi nu se tem de teroriştii

ce-atacă spaţiul sfintei Ţări

Al lor Stăpân numai cu-o vorbă

poate stopa un val gigant

Pe-ai Lui copii îi poate scoate

din cel mai neguros neant.



*****



Cum dovedim devotamentul

acei ce ne numim creştini?

Venim noi veseli la altar

când lumea ne dă ură, spini?

Dar când o boală nemiloasă

ia dintre noi pe cel mai drag

Mai înălţăm cântare noastră

spre-acel dumnezeiesc Meleag?



Când oamenii ne-apreciază,

când totu-n jur e calm, senin

Parcă nu-i greu să aplicăm

principiul Codului divin

Când toţi ne dau priviri frumoase

parcă-i uşor să fredonăm

O melodie cunoscută

şi pe Stăpân să-L venerăm...



Când El răspunde rugăciunii

ne-am tot ruga, am tot posti

Dar uneori nu ne răspunde

şi-atunci tot fericiţi am fi?

E un prilej de cercetare

spre a vedea unde suntem

Şi cât ne-am alipit de Fiul

ce s-a născut în Betleem...



Nu-ntotdeauna boli, probleme

vor fi luate de la noi

Dar de am învăţat ce-nseamnă

o slujbă de creştini eroi

Nimic nu ne va clătina

de pe orbita veşniciei

Vom arăta ataşament

chiar şi în mijlocul pustiei...



Nu-ntotdeauna uşurări

primi-vom când e presiune

Dar cei ce-au acceptat o cruce

au dovedit adeziune

Au arătat iubirea lor

şi-n situaţii complicate,

Au proslăvit pe Creator

şi-n situaţii încurcate...



Da, uneori focu-i cumplit

şi încercarea este lungă

Iar alteori vântul trufiei

vine ca să ne străpungă

Dar alipirea de Hristos

ne dă aripi în pribegie

Să fim în clocot pentru El

şi-n timpul bun şi în urgie...



De sunt biserici căldicele

e c-a pătruns în mediul lor

confort, tradiţii, nepăsare

răcind cucernicul lor dor

Şi-acum e-o stare de rutină,

un formalism în rugăciuni,

Lipseşte dragostea divină,

nu mai pot face misiuni,



Lipseşte duhul dedicării,

devotamentul e firav

Şi, astfel, nu pot să înfrunte

suflarea vântului grozav

O, unde-i atmosfera-n care

doar Sfântul Duh călăuzea?

Când şi-n prigoane Adunarea

tot lângă Salvator stătea...



Avem noi varianta a doua

ca tinerii din textul dat?

Ştim bine care-a fost răspunsul,

a fost răspuns înmiresmat:

„Ne va scăpa printr-un miracol

al nostru unic Dumnezeu

Dar chiar de nu va fi miracol

nu ne-nchinăm la-l vostru zeu.”



Dac-ar veni urgii, prigoane

în turmă câţi ar rămânea?

Câţi ar fi gata pentru Fiul

viaţa lor chiar să şi-o dea?

Iată-ntrebări răscolitoare

pentru creştinii de acum,

Pentru acei care parcurg,

spre Paradis, îngustul drum.



Dacă ar fi vreun Nero azi

pe cei aleşi să-i dea la lei

Câţi ar mai sta pe-ngusta cale

cum stat-au, credincioşi, cei trei?

Devotament înseamnă slujbă

pe vreme bună sau furtuni

Devotament e pocăinţă

de-i linişte sau presiuni...



Devotament e ascultare,

sută la sută, de Cuvânt

C-aşa putem păstra un crez

pecetluit prin Legământ

Nimic...nimic să nu ne-atragă

din mediul fără Dumnezeu

C-aşa-m promis când ne-am predat,

când am pornit pe-al Lui traseu.



GC/Noiembrie, 2009