Poezie Femeia prinsă în preacurvie

...De farisei adusă a fost în faţa Lui

O femeie prinsă tocmai în păcat...

De preoţii cei mai de seamă învinuită

Având şi cugetul şi sufletul murdar.

Ea ştie foarte bine ce o aşteaptă...

Şi în deznădejde căzu-se la pământ

Iar gloatele întărâtate în gura mare

Strigau din răsputeri cu aşa asprime,

Să fie acum, chiar astăzi omorâtă

De milă?... nu poate fi nici vorbă...

Iar ea spre El plângând cu ochii în lacrimi

Privindu-L ţintă aşteaptă ultimul cuvânt...



…Dar ce va spune oare El ?...



Privia cu teamă în jurul ei mulţimea

Ce-i auzia scrâşnind îngrozitor din dinţi

Iar El... Învăţătorul este unul singur.

În ochii lor ea vede atâta duşmănie

Strângând cu ură pietrele din mâini

Ascunse în pumnii încordaţi şi grei.

Sărmana, tot trupu-i tremură de frică

Şi cu putere inima în piept se zbate

Frământată în minte de atâtea gânduri

Dar Isus e liniştit, nimic nu spune, tace...

El jos s-a aplecat pe pământ ceva să scrie

Privindu-i lung... în ochi pe farisei.



Ea plânge şi îşi recunoaşte toată vina...

Dar Legea spune desluşit şi foarte clar:

Păcatul săvârşit să fie pedepsit cu moartea.

Dar la întrebări Isus ce oare va răspunde

La strigătul şi râsul lor făţarnic şi viclean

Acele clipe pentru ea păreau o veşnicie...

Şi ridicându-se, El atunci la farisei le-a zis:

Acel din voi... ce este fără de păcat,

Să arunce cel dintâi în ea cu piatra!...

Şi mai mult Isus n-a spus nimic

Ci doar acestea câteva cuvinte scurte

Şi iarăş s-a aplecat jos pe pământ să scrie.



Ca strălucirea fulgerului din cer senin,

Ca bubuit de tunet a fost acel răspuns

De parcă le-a turnat pe rana însângerată sare

Cuvântul Lui cel Atotputernic şi Divin.

O flacără îi frigea şi un foc usturător

Privind miraţi la Chipul Sfânt şi Blând.

Şi unul câte unul furişindu-se încetişor

Cu capetele aplecate de ruşine în jos,

Începând întâi cu cărturarul cel mai mare

Au plecat, simţindu-se mustraţi de cuget

S-au dus toţi n-a mai rămas acolo nimeni

Doar Isus scriind ceva iar ea, plângând...



Femeie! privind-o blând Isus i-a zis

Unde oare sânt acum pârâşii tăi?

Spune-mi, nimeni nu te-a osândit?

Nici unul, nu este nimeni, Doamne,

Ştergându-şi ochii ea încet i-a spus

Şi iarăşi a început cu amar să plângă...

Nici Eu nu te osândesc: - i-a zis Isus

Scoală-te căci ai tăi te aşteaptă acasă

Dumnezeu de al tău păcat te-a curăţit

Du-te, dar mai mult să nu păcătuieşti...

Şi ea a plecat cu o bucurie mare-n suflet

Cuprinsă de o pace şi o linişte adâncă ...



...Ea în hohote plângea de bucurie

Străpunsă în suflet de acea lumină

Ce strălucia în ochii Lui cei blânzi

De cuvintele şi vocea Lui cea dulce

Şi de taina dragostei lui Dumnezeu.

În inimă simţi un dor sublim şi sfânt

Şi lacrimi calde-n rugăciunea ei fierbinte

De multă mulţumire şi recunoştinţă

Ea nu se mai putea opri acum din plâns,

Vestind la toţi despre destinul ei frumos

Despre Isus care îi făcu-se atâta bine

Despre frumuseţea şi Chipul Lui cel Blând...



. . . Dar ce vom spune oare noi ?. . .



De câte ori şi azi se întâmplă în viaţă

Să fim la fel ca fariseii din vechime

Fără jale, plini de pizmă şi mândrie.

Pe fraţi îi judecăm şi-i osândim cu ură

Crezându-ne ceva, vorbim cu duşmănie

Curăţind Biserica de omul păcătos

Uitând din ochi ca să ne scoatem bârna.

Nu ştim, de multeori chiar nici nu vrem

Să aducem fratelui în suflet bucurie

Să-i ştergem lacrima atunci când plânge

Să ne-aplecăm smeriţi privind la cruce

În ochii sfinţi şi blânzi a lui Isus Hristos...



. . . Dar ce va spune oare astăzi El ? . . .





*******