Poezie La răscruce (1)

LA RĂSCRUCE



Sosit-am la răscrucea confuzelor convingeri

Și am trăit acolo o vreme - nu știu cât

Mă străpungea un zgomot venit din grele plîngeri

Să ies din iadu-acela aș fi plătit oricât.



Erau și trepidații, erau și voci stridente

În locu-acela sumbru și-atât de populat

Apoi, ca din senin, au năvălit torente

De vorbe fără noimă și aer poluat.



Am vrut să scap prin mită sau prin vreo șmecherie

Dar nu afost posibil căci toți acei lachei

Răpeau orice speranță de har și bucurie

Și transmiteau mirosuri din falșii dumnezei.



Dar a sosit și ceasul de ‘naltă exaltare

Cînd mi-a ieșit în cale Păstorul cel mai bun,

Mi-a arătat poteca spre necuprinsa zare

Și cum, întotdeauna, speranța-n El s-o pun.



O clipă n-am mai stat; voiam descătușarea

Și-n brațele-I deschise, grăbit, m-am aruncat

Vibrațile-I calde spuneau că-mbrățișarea

E plină de candoarea ce nimeni nu mi-a dat.



Azi amintirea orei de scumpă cercetare

Frecvent m-acaparează, îmi pune-n suflet dor

Nicicând nu voi uita c-am fost într-o pierzare

Și că m-a scos de-acolo al meu Mântuitor.



gc/August, 2012