Poezie mereu mereu cu-acelasi Dumnezeu

Mereu, mereu, cu-acelasi Dumnezeu

mereu al Lui, de-atata vreme-al tau

te-ai daruit si tuturor le spui

de ce esti fericit in bratul Lui

..........................



Ai fost mereu tu insuti paradis

cu vise largi, lucrate inadins,

ai fost pe rand si ploaie si furtuna

in lumea insetata si nebuna,



o mica scanteie purtata de valuri,

o minte ce inalta sublime idealuri

o foaie scrisa simplu cu semne de-ntrebare

o zi intunecata, schimbata-n sarbatoare.



Mereu inflacarat de-acelasi sfant credeu,

mereu, mereu, cu-acelasi Dumnezeu.



Dar parca de atata vreme-al Lui,

si El de-atata vreme tot al tau...

si-adesea obosit sa te supui,

s-alegi un bine sec in loc de rau

mereu fara reprosuri fara nazuri

si parca tot cuminte in necazuri,

aceleasi vise exprimate fara vot in lume

aceiasi ploaie monotona fara glume,

aceiasi lumina difuza,

intr-o lume confuza,

d

dintre cei ce acuza

catre cei ce refuza

ajunge...!

Crestinul se-apleaca si plange ...

dureros se-ncovoaie si strange

in piept ce-a ramas din trecut...

fara glas...face-un pas...catre necunoscut...

...........................

peste ani l-am vazut pe crestin,

fara freamat de nevazut

soptitor de amin,

avea gandul pierdut;

a gasit ce sa faca si-i graba

e un nou inceput pt El: are treaba...

incaruntit de cursul zilei

numarand banii toti pan la ultimul cent

mai pune si-n cutia milei...

in biserica trist, cateodata absent

cautand diferite solutii,

masurandu-se azi cu avutii

a ajuns de dorinti dependent.



Nu mai e ce a fost ba mai mult

a ajuns in final un om greu

si-ntra-l lumii vechi singur tumult

a ramas parasit Dumnezeu...