Poezie coltul meu de rai

Aici e vorba de vesnicie ,

nu de vorbe, pareri, nascociri

din bogata noastra fantezie.



Aici e ceva mai presus decat orice,

intunecatul nostru gand nu poate sa strabata,



Ii preocupat mai degraba de o cana cu apa,

decat de o viata curata...



Cine te-a supus,gand necurat?

Care nu zici niciodata destul?

Cand o sa fi de desertaciune satul?



Vai! Grijile pamantesti cum se cuibaresc,

te orbesc,

sa nu vezi pentru ce esti facut sa traiesti.



Aici e vorba de vesnicie...

si de omul nebun, care-o crede

dar nu o asteapta sa vie.



E vorba de mine care alerg dupa un zero mai mare

alerg dupa un nimic mai insemnat...



Ma minte gandul asta Tata,

ma-nseala framantarea mea necurata,

nu pot sa-ti fac si tie voia

si voia mea s-o fac cu patima si dor.



Caci multe-mi pare ca mi se cuvin

am drepturi am ambitii de-un alt trai

si vreau cu pretul oricarui suspin

sa-mi construiesc aici un colt de rai.



Eu stiu ca esti milos

de toate-mi dai

si de la tine-mi vine bucuria.

Dar parca simt ca-n coltul meu de rai

vreau ca sa-mi aflu toata vesnicia...