Poezie Dor de dulce

„Sunt foarte amărât: înviorează-mă, Doamne, după cuvântul Tău!” ( Ps. 119: 107)



Din ce ungher de suflet, tenebros,

Din ce abis, din ce dimensiune

Ies rădăcini în chip misterios,

Şi care gând le-adapă viguros

Să-şi dea lăstarii de amărăciune?



Un lăstăriş de-a dreptul agresiv

Împădureşte inima şi gândul,

Şi-amarul sevei curge obsesiv

Pe sufletul ţestos şi abraziv,

În noapte şi declin înfăşurându-l.



De-atâta noapte şi de-atâta ger

Şi gândurile-n faşă-ncep să doară,

Cel al speranţei rămânând stingher,

Lipsit de orizont şi de reper,

Şi-n piept apasă pietrele de moară.



S-a-nstăpânit amarul peste tot

Şi-n suflet parcă vrea să se şi culce,

Dar împotriva crudului despot

Şi al invaziei cumplit complot

Se răzvrăteşte dorul după dulce.



E dorul după fagurii din cânt

Şi după mierea ce din psalmi îmbie,

Dor de dulceaţa prinsă în Cuvânt

Şi de nectar din versul plin de-avânt,

Dorul de dulce care reînvie.



Şi gândul îndrăzneţ, născut din dor,

Se vrea rostit în sunet de chimvale:

Vreau fagurii să-i sorb uşor, uşor

Şi de dulceaţa lor să mă-nfior,

Vreau, Doamne, mierea părtăşiei Tale!



Amin

Vulcan, 10 august 2012