Poezie auzi? tot universul cântă...

Auzi?

Cântarea şoptită ce plânge peste lume,o auzi?

Creaţia întreagă suspină şi,împotriva firii

îşi picură lacrima mută peste copacii uzi

şi cântă...

cântarea-rugăciune sfântă

a înnoirii.



Totul a început într-o poiană mică

dintr-o pădure pierdută

printre-amintiri străvechi.

Deodată,o vioară s-a pornit să plângă...

arcuşul ei aluneca plin de tristeţe

pe corzile îndurerate.

La început,abia s-a auzit,dar mai apoi,

natura-ntreagă s-a oprit,nătângă,

s-asculte ecoul cântecului ei

şi toate lucrurile-au amuţit.

Tăceau,surprinse,toate.



Un flaut a acompaniat-o

şi după el,o mandolină şi-o ghitară,

şi-apoi un contrabas şi un pian,

o voce gravă,

un tril înalt,

un foşnet fin de crengi de brad,

vuiet de vânt,

din când în când un trăznet,

picuri de ploaie-n clipocit de clopoţei,

un cor de elefanţi,

chemări tulburătoare de balene,

şi-apoi...un cor de lei.



Deasupra,nori cântau cu capetele-n piept,

şi munţii în cântare-i însoţeau;

luna părea şi ea să se frământe

şi-ntr-un târziu,

eliberându-şi razele,

a început şi soarele să cânte.



O stea din depărtări întunecate l-a auzit

şi s-a pornit să fredoneze-ncet şi ea.

Fără să vrea,ea a dat tonul stelelor

şi în curând,

stea după stea,

cântau şoptit cântare-aceea tristă

şi amară,

ce într-un colţ de univers,

o începuse o vioară...



Sst...Taci...Auzi?

Întregul univers îi cântă Lui,

cântarea-rugăciune sfântă

ce-L roagă pe Cristos să vină,

tot cerul să-l aprindă,

să înnoiască lumea-ntreagă

iar apoi,

să ne aprindă şi să ne înnoiască

şi pe noi...