Poezie balada omului cu umbra zdrenţuită

Au trecut secole de-atunci,

mulţimi de generaţii fără viaţă au trecut,

s-au dus fără să simtă-n suflet

măcar o licărire de speranţă:

oameni de lut ce au rămas doar lut.



Pe-atunci,se povesteşte c-a trăit în lume,

un om ciudat,ce avea umbra zdrenţuită...

ruptă,schilodită.



L-au întrebat cei ce mureau pe lângă el:

"- Cum ai ajuns aşa?Cum umbra ta

nu-i ca a noastră?Cum nu-i ca tine,

cum nu-i la fel?"

Nedumeriţi,strigau în cor:

"-Cum de arat-aşa:c-un gol în dreptul inimii,

c-o mână ruptă şi fără un picior?"



El le-a răspuns în felul următor:

"- Mă întorceam acasă din război,

din cruciadă,

şi eram singur,obosit şi trist

şi nu mai aveam scut,

nu mai aveam nici spadă;

aveam la mine doar un suflet mut

de câtă ură a putut să vadă.



Atunci... ei m-au înconjurat...

Demoni cu măşti de lupi

ieşiţi din gânduri născute-n bătălii,

turbaţi,m-au atacat...



- Isuse,nu mă lăsa să mor!

eu am strigat

şi-atunci Regele meu,Isus Hristos,

în El m-a îmbrăcat.

A suferit doar umbra mea:

o mână ruptă,fără un picior,

căci lupii n-au putut muşca din mine,

au sfâşiat-o doar pe ea."



Semenii săi s-au tulburat

şi frica le-a îmbătrânit deodată feţele,

cu toţii auziseră de-acest Isus

dar n-au ştiut că El e Regele.



Timid,unul din ei l-a întrebat

pe omul cu umbra zdrenţuită:

"- Mai ai un gol în umbra ta,

acolo-n dreptul pieptului,

ce parcă o inimă imită...

tot lupii au muşcat din ea?"



"- Nu,-a răspuns creştinul-

golul acela eu l-am decupat

şi l-am împachetat frumos.

A fost cadoul meu umil

de ziua lui Hristos."