Poezie Toamna vietii!

TOAMNA VIETII





*****

În taină, văd toamna vieţii pe unde sfârşite,

Cum vântul suferinţei îi flutură veşmântul.

O tăcere adâncă pătrunde pe negândite,

Vine, să-mi răvăşească tainic gândul.



Trece peste mine o adiere strălucită,

Pătrunde în interiorul inimii mele,

Înmugurind energia iubirii împletită

Cu credinţa vie, ce face s-ajung la stele.



Ca norul călător îmi e sufletul pelegrin,

Pe undele credinţei, pe calea mântuirii,

Înfăşurată-n mantia vegheatorului divin,

Sorb nectarul purităţii din floarea nemuririi.



Pe-a vremii val se-nchide a vieţii mele carte,

Şi mângâierea tăcută încet mă desparte,

De iarna nesimţitoare, de lungile ei poteci,

Urmând lumina cea vie, ce străluceşte în veci.



Privesc cu gândul dus spre al vieţii mele apus,

Întrebându-mă dacă am dat sens vieţii ce s-a scurs,

Dac-am sorbit apa din izvorul purităţii

Şi am urmat calea bună pe undele dreptăţii.



În toamna vieţii mele, cu firele cărunte,

Am strâns oare-ndeajuns rodurile rugăciunii?

Am urcat oare, pe piscul Sionului munte?

Pune, Te rog, Doamne-n mine rodul înţelepciunii.



Amin!