Poezie Poezie de binecuvântare!

Când am citit în cartea legii Tale

Şi gândul nostru-i îndreptat spre cer

Noi te rugăm să ne-o arăţi pe Ana -

Iubita mamă a lui Samuel.



În templul sfânt al Domnului din Silo

În fiecare an Elcana se suia.

Ca să-Ţi aducă Ţie, Doamne, jertfă

Şi să se închine înaintea Ta.



Dar toate astea nu aveau valoare

În faţa Anei când ea ştia

Căci apăsa pe pământ povara

Ce zi de zi i-o făcea Penina.



Dar acum, o întâlnim în sfântul templu

Cu faţa aplecată la pământ

Înghenunchiată se ruga-n tăcere

Celui ce este veşnic, bun şi sfânt.



Or mai fi fost atunci femei ca Ana

În faţa jertfei ce se aducea.

Însă ca Ana-n rugă şi-n durere,

Nici una parcă nu mai exista.



Nici una nu şi-a aplecat ghenunchiul

În rugăciune către Tatăl Sfânt,

Nici una nu avea o inimă zdrobită

Ca Ana care se ruga plângând:



Doamne, şopteşte Ana printre lacrimi.

Priveşte acum la starea mea cea grea

Priveşte la durerea ce m-apasă

Şi zi de zi ea îmi frământă inima.



Necazul şi durerea mă frământă

Când văd ce se petrece-n jurul meu.

Mii de femei se bucură-n familie.

De ce acestă bucurie n-am şi eu?



De ce să n-am copii să-i port în braţe,

Şi să-i desmierd cu drag la pieptul meu?

De ce să nu mă bucur şi eu de numele de mamă?

De ce de toate astea sunt lipsită eu?



Căci a avea copii în astă lume

E-un dar ce vine de la Dumnezeu

E-o moştenire binecuvântată

Fiindcă aţi împlinit cuvântul Său!



Cei ce-au avut copii, vedem cu toţii

Când cu duşmanii lor în poartă au stat,

Chiar slab fiind bătrânul în putere

Copii de ruşine nu l-au dat.



O pildă avem: bătrânul nostru Iacov

De nu-l avea pe Iosif, fiul său,

Când bântuia foametea în ţară,

Cine-l scăpa de moarte şi de rău?



De nu se năştea Moise când poporul

Zăcea-n robie şi amar.

Cine-l scotea din crunta asuprire,

Să-l scoată din Egipt, să-l ducă-n Canaan?



În vreme de răstrişte pentru care

Când răi duşmani înconjurau cetăţi.

Ar fii rămas Israel de ocară,

De nu s-ar fii născut în el profeţi.



Aceste vechi tablouri ce ne sunt lăsate

Să le privim noi azi despre evrei

Arată cât de mare-nsămnătate,

E rolul naşterii pentru femei.



S-au scurs de atunci o negură de veacuri

S-au dus cum trece vântul ce mai lin

S-au dus cum trec furtunile-n pustiuri

S-au dus mereu spre infinit.



Şi-au sosit acum timpuri mai moderne

Şi-această orânduială s-a schimbat.

Să ai copii, e astăzi o ruşine

E ceva-njositor, e demodat.



Femei ca Ana să plângă de durere,

Rar întâlneşti pe-acest pământ.

În loc copii să-i poarte-n braţe...

Azi numai moda vremii au în gând.



Şi-această modă, a zilelor de astăzi,

A vremilor ce le trăim

Copii-s socotiţi blestem în lume,

Nu binecuvântări pentru părinţi.



De-aceea eu te rog ascultă-mi glasul,

Pe care azi din dragoste ţi-l dau.

Şi nu uita că tot ce dai viaţă,

Va face rod prin jertfa din Calvar.



Şi-apoi o datorie îţi rămâne.

Pe lângă îngrijirea ce i-o dai,

Să porţi copilul mâini de rugăciune

Şi să-i îndrepţi cărarea către rai.



Şi-apoi, când el va creşte mare

Şi va-nţelege tot ce este-n jurul lui.

Nu face după sfatul ce-l primeşte

Ci după pilda care-o vede-n voi.



Şi-acum mă-ndrept spre tine, sora noastră.

La un cuvânt aş vrea să meditezi.

Să creşti copil care-l porţi în braţe.

Pentru Hristos şi-a Sale sfinte legi.



Voi amândoi să fi-ţi lumini ce luminează

Viaţa s-o trăiţi pentru Hristos.

Şi-apoi desigur, Duhul Sfânt lucrează.

Şi va fii la copilul vostru de folos.



Făcând aşa vă mântuiţi pe voi

Şi pe ai voştrii copilaşi.

Şi ve-ţi ajunge-odată acolo sus

În al păcii sfânt locaş.



O, Doamne, Te rugăm cu toţii

Revarsă-ţi binecuvântare.

Peste acest copil micuţ

Şi peste-ntreaga adunare.



Şi fă ca toţi câţi stăm aici

Copii ai Tăi să ne numim

Bătrâni şi tineri, mari şi mici

Cu Tine-n veci să locuim.