Poezie NU-MI ACOPERIȚI MORMÂNTUL

NU-MI ACOPERIȚI MORMÂNTUL



Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire;

Nu cununi am vrut în viață, ci cântare și-nfrățire

Căci cununile se uscă și se șterg de ploi și soare,

Dar iubirile curate sunt cununi nemuritoare.



Nici nu-mi scrieți pe-a mea cruce data morții-ntunecată;

Eu am fost născut din ceruri ca să nu mor niciodată.

Nici să nu-mi spuneți adio, ci-mi spuneți la revedere;

Mâine vom cânta-mpreună la Întâia Înviere!



Eu mi-am pregătit o cruce și un loc de-nmormântare;

Crucea nu-i a mea, iar locul nu-i mormânt, ci numai pare.

Pot muri în orice vreme și-ngropat pot fi oriunde

Cu o cruce sau și fără, – nici o groapă nu m-ascunde.



Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră

Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră,

Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare,

Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.



Drumul meu spre lumea asta l-am plătit cu cât pot duce,

Drumul meu spre cealaltă l-a plătit Hristos pe cruce.

Naşterea spre moartea asta mi-a putut fi cunoscută,

Naşterea spre nemurire mi-e-n lumina neştiută.



Nici o groapă de pe lume n-o s-acopere-n uitare

Părtăşia ce-a-mpletit-o dragostea nemuritoare.

Nici o moarte de pe lume nu va nimici vreodată

Viaţa ce-a trecut prin soare cu Hristos împreunată.