Poezie Suflet singur...

Departe, in pustiul lumii, un suflet singur ratacea.

Mergand pe-o cale serpuita, de Calea Ta se-ndeparta.

Desi a fost cu Tine-odata si-a Ta Lumina a iubit,

Acum e iar fara speranta caci pasii lui s-au ratacit.



Si greu apasa-a lui povara de patimi negre si pacate...

Si nu e nimeni sa-l ajute, a Ta Carare sa-i arate...

Orbit de noaptea necredintei, atras de-a lumii nebunie,

Vrajit de ganduri fara noima, a Ta Gandire n-o mai stie.



Si-ar vrea asa de mult sa poata Chemarea Ta sa o auda...

Dar prea departe e de Tine si-a obosit de-atata truda...

Crezand ca e sortit sa mearga pe-un drum ce duce la pierzare,

Si negasind a Ta Odihna, mergand tot singur pe carare

Un gand amar ii vine-n minte, sadit de mana Celui Rau:

De ce sa lupte in nestire...? caci nu exista Dumnezeu!



"Si inima - ii spune gandul - tot astfel simte si te-ndeamna.

De ce mai stai?! Vino cu mine, caci nimeni nu te mai condamna!

De-acum incolo niciodata nu vei mai fi nefericit;

De ce mai crezi in vorbe goale? priveste: El nu te-a iubit!



Si chinuit de ganduri negre si de povara grea din spate,

Al Mortii ac deodata-i pare c-ar vrea cararea sa-i arate...

"Dar stai... Va fi o Judecata... - ii spuse bland un Glas de Sus -

Ce-ar spune Domnul de-a ta fapta...? Cum te-ar privi atunci Isus...?"



Si-o ruga sfanta si fierbinte, rostita cu un glas sfarsit

Se-nalta inspre Cer, la Domnul, din sufletul demult robit.

Dar lantul greu de altadata si-a sa povara de pacate

Le-a luat Hristos. Si necredinta de Cruce nu il mai desparte.

Osana! Binecuvantat sa fie Acela care prin Iubire

S-a dat pe Sine pentr-un suflet si l-a salvat de la pieire!