Poezie În drum spre iesle

E-atât de întuneric şi-atât de frig afară,

Încât n-aş şti că ninge dacă n-aş simţi

Fulgii de nea cum se topesc şi,parcă vii

Ca lacrimi curg,reci,pe obrazul meu şi,

se agaţă îngheţaţi în barba-mi rară.



E-atât de întuneric şi...atât de frig afară,

Încât dacă nu m-ar durea,nu cred c-aş şti

Că am şi ochi în cap,nu doar idei pustii,

Nu doar regrete,nu doar dureri târzii,

Nu doar însingurate amintiri ce ştiu să doară.



E-atât de întuneric,însă mă bucur că linişte nu-i

Un cântec face fiinţa-mi întreagă să tresalte,

Nepământene voci se-aud cântând departe:

"Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte

Şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui".



E-atât de frig însă afară-i un peisaj feeric:

Mulţime de oştiri cereşti în cor s-au reunit

Şi-o stea strălucitoare pe cer a răsărit,

Lumina ei îmi spune că Regele-a venit

Să-i lumineze pe toţi cei care mor în întuneric.