Poezie Amurgul planetei

Parcă a-mbătrânit subit planeta

Cu chip ridat, încercănat, livid,

Ca un bolnav ce nu ţine dieta

Şi, sistematic refuzând tableta,

Ignoră diagnosticul perfid.



Nu-i vorba de-o migrenă trecătoare,

Cu care de-altfel s-a mai confruntat,

Ci de simptome îngrijorătoare

Când boala tinde spre cronicizare,

Spre un dezastru generalizat.



Cuprinsă de seismice frisoane,

Planeta, prin vulcanii ce o dor,

Transpiră lavă, cu fierbinţi broboane,

Şi zvârcolindu-se în uragane

Priveşte-ntrebător spre viitor.



Însă „prezent”e timpul de-ntâlnire

Al profeţiilor dinspre trecut

Ce, aducând lumină şi trezire,

Nu încetează să ne dea de ştire:

Pentru Pământ, sfârşitul... a-nceput.



Dar pentru că obscurul guvernează

Pe un pământ confuz şi belicos

Vin voci de falşi profeţi, ce delirează,

Şi omenirea se îndepărtează

De singura salvare, de Cristos.



Căci chiar de-s semne înfiorătoare

Care privesc al vremilor apus,

Ele sunt totuşi îmbucurătoare

Pentru acei care cu nerăbdare

Aşteaptă întâlnirea cu Isus.



Este bolnav şi obosit Pământul

Iar asfinţitul lui e iminent

Cum prin profeţi a glăsuit Cuvântul,

Dar când spre cer ne va chema Preasfântul,

Noi îl vom părăsi, spunând: Prezent!



Amin

Vulcan, 13.11.09