Poezie Ce tulbură tăcerea?

Ce tulbură tăcerea grădinii de măslini?

Sânt cuiele și spinii? Cununa cea de spini?

Ori gândul de durere în chinul nopții lung

Tristețea și mâhnirea în suflet Îi aduc?



De ce Se prăbușește, zbrobit de-un chin amar?

Nici El nu vrea să guste din chiar al Său păhar.

Se roagă plin de groază nicicând să nu îl bea,

Când ochii Și-i ridică - e chiar în fața Sa...



„O, Tată, depărtează-l, de este altă cale!”...

Se scutură măslinii cuprinși de mare jale,

Iar luna se ascunde de stă în așteptare

Și stelele se sting de-a lor înfiorare...



De mii de ani tot curge a lumii nebunie,

Și zi de zi se umple păharul de mânie!

O, cine dar ar poate să guste-amărăciunea,

Ce-ar arde într-o clipă toți oamenii și lumea?



„Îl beau, de e-a Ta voie, și-așa dorești să fie!”...

Și stelele tot cad, n-o clipă câte-o mie,

Nici luna nu lucește, e roșie de sânge

Grădina de măslini în taina nopții plânge...



De ce Se roagă iarăși cu sufletul fierbinte?

Cum chinul cel de moarte cuprins-I-a-ntreaga minte.

Iar fruntea-I sângerează, ce-a fost atât de blândă -

Se-ndreaptă spre păhar cu mâna tremurândă...



Ce tulbură tăcerea grădinii de măslini?

Sânt cuiele și spinii? Cununa cea de spini?

Ori gândul de durere în chinul nopții lung

Tristețea și mâhnirea în suflet Îi aduc?





12 noiembrie 2009