Poezie Strigat mut (1)

Nu sta ca sa ma judeci. Sa judeci nu e greu.

Tu vezi exteriorul...nu sufletul meu...

Mai bine-ntinde mana, ajuta-ma cumva

sa ies din cercu-n care m-a prins ispita grea.

Usor este sa judeci, cu degetul s-arati

Mai greu e sa te-apropii, sa risti sa calci prin balti

Sa cauti diamantul cazut in namol cleios,

sa lupti cu-a ta mandrie, sa-ajungi acolo, jos ,

Sa-l speli , sa-l redai vietii, asa cum e : frumos...

Iar diamantul care in namol si patimi zace,

In floare alba, pura, de nufar se preface...



Cu ce drept ma judeci? Tu vezi pacatul meu,

Ca nu-l ascund...Tu vezi doar nepasare…

Nu si durerea-n sufletu-mi ce simte-ncet cum moare …

Pacatul meu sa vede, si-l judecati mereu,

nebanuind o clipa ce trist este si greu

sa lupti de unu’ singur cu tot ce este rau,

avand doar o mangaiere : ca-n lupta asta mare

cand oamenii te lasa, nepasatori si reci,

te poarta pe-a Lui brate, un Tata Dumnezeu

ce a platit cu jertfa pacatul nostru greu...

E singura speranta de care se agata

Un suflet trist, ce-arata o fata de paiata,

Mascand durerea ce-l macina cu greu,

Ca s-a-ndepartat de Domnul...de Tatal Dumnezeu...



Candva, in linistea noptii, tu, suflet zbuciumat,

Vei auzi chemarea si-o soapta : Esti iertat!

Din inima-ti pustie un nufar alb se va-nalta

Spre ceru-albastru...iar ingeri in zbor lin

Vor murmura un cantec de lauda sublim.

Si rosu pur , stropi de sange divin

Vor picura pe albul imaculat al florii

Punand astfel etern sigiliu’ al iertarii...



Scaldata in iubire si har, dulce iertare,

inima-ti obosita gasi-va-si alinare.

Nu renunta , o , suflet zbuciumat,

La dragostea primita, neconditionat!!

Intoarce-te ACASA, nu mai privi la om,

Ca-n viata ta de-acum il ai pe EL ca Domn...







( 2 noiembrie 2009 D. Simonescu )