Poezie Podul de Lumină- fragment de viaţă-

Într-o seară,îmi târam gleznele

prin apa de la malul Mării Negre.

Când a început să răsară luna,lumina ei

s-a întins de-a lungul mării

până la picioarele mele,ca o potecă strălucitoare,ca un şarpe luminos

unduindu-se în valuri.



Am păşit pe potecă şi am început să merg

spre lună,

dar,luna s-a ridicat tot mai mult spre cer

iar eu am înaintat tot mai mult spre larg.

Când luna a ajuns deasupra mea,

din poteca de lumină nu a mai rămas decât

o bulină galbenă tremurând sub tălpile mele...

Şi m-am trezit singur,în mijlocul mării,

înconjurat de rechini.

Nici măcar nu ştiam că în Marea Neagră

există rechini...



Abia atunci,Te-am văzut venind...

Străluceai atât de tare

încât,reflectată de mare,Lumina Ta

a creat un pod înte Tine şi bulina mea.

Luna s-a făcut roşie ca sângele,

marea a început să fiarbă,clocotind spume,

pescăruşi,sau poate îngeri?

se roteau deasupra noastră,

iar rechinii s-au ascuns şi ne priveau de undeva,

din adânc.



Am pornit spre Tine,Isuse...primii mei paşi

spre veşnicie.