Poezie Zidul (part.I)--trecerea Marii Rosii-

Zidul



Un rasarit de soare, se-ntinde in natura.

O zi prea minunata cu har fara masura.

Un clip ce niciodata, nu l-as fi putut facea,

E azi parca aievea, sta inaintea mea.



Si insotit de valuri de muzica-n gandire,

Trebuia sa vin sa scriu, a Domnului voire.

Ca ma-nsotea, distant, de lumea de afara,

Aceiasi melodie, ca si odinioara.



Si chiar de intrerupt-am dupa o saptamana,

Revin aceleasi note prin Duh la indemana.

De nu as sti ce este, m-ar duce-n jos mirarea

Dar de la inaltime, se cere ascultarea.



Si slava si-nchinarea e a lui Dumnezeu,

Care ma vrea la post si sa fiu robul Sau.

C-ar dori sa imi arate ce face El de sus,

Si intre alte vremuri ce astazi au apus.



"Poporul cel fugar, statea inmarmurit,

Cu ochii plini de lacrimi si-atat de ingrozit.

Caci bat valuri in fata pe marea de temut,

Si trebuiau sa faca, popas ca la-nceput.



Ca valurile sunt si nu sa trag acuma

In urma e dusmanul ce vine, vine-ntruna.

Si inima tresare si vin pareri de rau,

Ca n-au ramas acasa in tara de la rau.



Ca n-au avut puterea sa rabde umilinta,

Au ascultat de MOISE ce le-antarit credinta,

Ca Tatal Sfant din ceruri le-a dat semnal de sus

Sa plece din Egipt in tara ce le-a spus."



-" Tu om care crezut-ai ca toti sunt neclintiti,

Ca tu vei zice vino si vin ca si loviti.

O Moise ce adus-ai acest chin pentru noi,

Ne iarta slabiciunea ca nu suntem eroi,



Suntem ca niste umbre si unde-i izbavirea,

Cand bate vantul tare si vine razbunarea.

Si tobele rasuna si vantul se-nteteste,

Si nu-i nici o salvare, ea nu se mai iveste.



Iata-i ca vin din spate, aproape e ostirea,

O ce ai facut tu Moise, adus-ai nimicirea."

Striga acum poporul de toate ostenit,

Si nu vedeau scaparea la mal cand au venit.



Si iata se arata un om ingandurat,

Ce a crezut in Domnul, cel sfant si minunat.

Moise se opreste asteapta rabdator,

Pe cer el urmareste un semn prevestitor.



Ce trista-i era starea, ce mare-i incercarea,

De nu va fi de acuma din ceruri izbavirea.

Ca toate au lasat acasa si-au plecat,

Acuma ce vor face, se intrebau indat.



Si cat de importanta fusese orice zi,

Prin voia celui sfant, spre Canaan porni.

Si au oprit la ape, la marea-nvolburata,

Pe unde drumul lor, trecea spre tinta data.





Amin