Poezie Fiecare toamna

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 74
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/12855-fiecare-toamna]Fiecare toamna[/url]

Fiecare toamnă



Rămasă în gânduri mi-e prietenă toamna,

Ce-n verdele verii culoarea-şi pictează,

Închisă-n parfum stacojiu de castană,

Sau zâmbet săgalnic din firul de frunză,



Cu ziua mai scurtă sedusă în soare apune,

Lumină şi umbră cuprinse în galben odăjdii,

O mie de gânduri înnoadă nostalgic în mine,

Să`nalţe din lina-i cădere o scară nădejdii.



Fiecare toamnă m-aduce, de pământ aproape,

Din surâs de dalii şi miros de mere coapte,

Să adun din nou dorinţe pe a dorului aripe,

Să le prind în rugul rugii de un colţ de stea!



În nopţi şi în zile de-o seama cu toamna

Ce am cunoscut, deşirând iubire fir cu fir,

Prins-am frumuseţea fiecarui om ca stema,

Chiar pe lunga-mi haină, floare la rever!



Învelit de soare şi de stele, de nouri, de ploi,

Dintre anotimpuri, toamna m-a ales, să îi cânt

Căderea ...ca o ramă ce urmează al pânzei croi,

Eu robit mă las culorii şi-o pictez întru cuvânt



Şi în fiecare toamnă, gându-mi cântă în adânc

Către cel ce ţine-n palma-I, cu a Sa mărinimie

Tot ce cade, tot ce creşte şi împarte veşnic

Focul, ce-l aprinde cu o tainică scânteie...



09.10.2009
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Fiecare toamna | Salvatorul.ro
meniu prim
O conversaţie cu un om întelept valorează mai mult decât studierea unor cărţi deosebite timp de o lună.