Poezie Frumusetea mainii Sale

Frumusetea Mainii Sale,



Cine nu stie ce-i dorul?

Cunoscut in toata lumea.

Cand te prinde-ncet fiorul,

Si cauta mereu iubirea.



Cine nu-i cunoaste semnul?

Apatie, sentimente,

Clipe scurte de tacere,

Apoi multe angajamente.



De-ntorc fata si privesc

Peste zarile senine,

Sau astept sa prind amurgul,

Dorul vine si la mine.



Stau de multe ori atent

De unde s-a dat strigarea,

Si dorind sa spun ceva,

Inima porni cantarea,



Ca era-n a mea fiinta,

Semnul nasterii din nou,

Ce pastra si o dorinta,

Sa ascult de dorul meu.



Care se vedea mai bine,

Ca intarea ruga mea,

Ce se-nalta cu suspine,

Privind frumusetea Sa.



Eu, atunci il strang mai bine,

Ca-i atat de avantat,

Dar, se duce si revine,

Chiar daca nu l-am chemat.



In singuratatea vietii ce ramane mereu treaza,

Ma petrece cu a lui soapte, dorul care sta de paza.

Poate ca a lui putere, azi merge la fiecare,

Si deschide usi inchise, taine-ascunse-ngrijorare.



Caut sa inchid ochii mei, dar imi bate in geam dorul,

Si nu se vedea miscarea care oglindi fiorul.



El, a fost in plinatate si peste viata mea,

Azi doreste ca sa faca o schimbare de-ar putea.

Frumusetea zugravita in a inimii-mpletire,

Este acolo unde iata, ai trecut cu a ta privire.



Si ce-a fost? a fost o raza, care strabatea din mine,

Cu o plecaciune sfanta, intr-o clipa de suspine,

Care-n taina ma tesea cu a Duhului putere,

Si avea cu-al Sau Cuvant, un mesaj in omenire.



Transmitea, o frumusete nestirbita de furtuni,

Mana care se vazuse, impletea atunci cununi.

Nu pentru ca meritam, sau credinta incercata,

Sau pentru o fapta buna, ce in har e masurata.



Frumusetea destinata sa primeasca-n ea sfiintirea,

Intr-o cupa de lumina arata ca e iubirea.

Si-apoi Mana fermecata era-ndreptata-n jos,

Purta o cununa scumpa, pregatita de Hristos.



Astepta, cu picaturi de putere adunate,

Sa se puna intr-un loc, unde-s doruri presarate.

Si prin ele si al meu, dor se zbatea ca sa iasa,

Sa ajunga pan-la Domnul si sa stea cu El la masa.



Printre cei din vesnicie care au mers necontenit ,

Tot pe aceeiasi carare, unde si eu am pornit.

Ei au ales dintre toate, frumusetea Mainii sfinte,

Ce stia sa se intinda, chiar si-n fapte mai marunte.



Care trec neobservate, nu lucrari gigant expuse,

Ci in inimi incercate, unde ochii le vazuse.

Si a fost cel mai frumos, din cate am intalnit,

Un moment de bucurie cand pe Domnul am gasit.



El, care privea-n tacere,cand se aducea-nchinarea,

Astepta aceeia zi, ca sa-nceapa sarbatoarea.

Apoi am stiut si eu, de ce frumusetea Lui,

O vedeam in jurul meu prin Mana sfanta a Domnului.



Care vru sa ma-nsoteasca

Si lasa urme pe cale,

Eu sa vad si-n piept sa-mi creasca

Dorul pentru a Sa lucrare.



Si de cand ma rasfatase

Domnul cu a lui suflare,

Nu mai am decat un DOR,

Sa-L vestesc cu-nflacarare.



Amin



(7-10-2009)OLANDA