Poezie la capătul virgulei

merg la biserică

şi mă plimb cu Dumnezeu prin sufletul meu.

El zâmbeşte deşi buzele Lui sunt ca două

curcubeie arcuite concav.

când mă-mpiedic de oameni

mă prinde în braţe şi mă ridică mai sus de

prejudecăţile mele.



la ora 6:00

El iese în faţă

stelele se cuibăresc prin sertare de polen cosmic

şi cu trilul unei privighetori îmi recită „Fericirile”.



"Tati", Îl întreb eu,

cum sunt anotimpurile din ochii mei

văzute din rai?



ca nişte flori de aloe suspinând

în care se ascund galaxiile!



şi cum arată funia împletirii mele cu adevărul?



ca o rază de lună înfiptă în jucăriile nopţii!



"Tati",

unde este inexplicabilul sfârşit al

întoarcerii mele în gnomul luminii?



la capătul virgulei

acolo paginile rodesc quadriviumul păcii

şi moartea nu va mai fi!



târziu

dincolo de războaiele înserării

tăcem amândoi plini de cuvinte.