Poezie Seara de paşti

În seara asta sfântă —

în dragoste uniţi —

ne-am strâns în juru-Ţi, Doamne,

frăţiorii Tăi smeriţi,



să ne-amintim de clipa

când, din robia grea,

ne-a scos Cerescul Tată

în marea milă-a Sa.



Dar El nu numai mila

spre noi şi-a revărsat

ci ne-a iubit fierbinte,

imens... nemăsurat!



El, ca să ne salveze —

apoi, ca şi-altădată —

dintr-o robie nouă

dar mult mai blestemată,



de poftele din lume

ce ne înfăşurau ca nişte lanţuri grele

şi care ne târau



spre iadul groaznic, veşnic

şi neînduplecat,

pe Tine, sfânt Isuse,

ca jertfă ni Te-a dat.



Şi-acum în jurul Cinei

cu toţii adunaţi,

de o câinţă mare

suntem cutremuraţi.





Nu îndrăznim privirea

s-o ridicăm măcar

spre faţa Ta curată

scăldată toată-n har.



Iar inimile noastre

urâte şi meschine,

nu-s vrednice, Isuse,

nu-s vrednice de Tine!



O, cum putut-ai, Doamne,

atâta strălucire,

atâta frumuseţe

blândeţe şi iubire,



s-o dai pentru fiinţe

cu totul ne-nsemnate,

atât de ticăloase,

pierdute, blestemate?!



Ni-s ochii plini de lacrimi

si pieptul de suspine

şi nu-ndrăznim, Isuse,

să ne-apropiem de Tine.



Ne mângâie doar gândul

că dacă ai venit

şi altădată-n lume

pentru cel rătăcit,



în seara asta sfântă

Tu nu vei refuza

la Cina cea de Paşte,

cu noi, la masă-a sta.



Isuse sfânt! Tu mire

divin, neprihănit,

ce minunat că-n lume

anume ai venit



ca să vesteşti Cuvântul

copiilor pierduţi,

de rele, crunte, patimi

încătuşaţi ţinuţi.



Şi le-ai vestit în viaţă —

cât timp Tu ai trăit —

si chiar in clipa morţii

pe cruce ţintuit.



Dar nu numai în lume

ai stat printre mişei,

ci chiar pe lemnul crucii

ai fost pus printre ei.



Menirea ta în lume

deplin Ţi-ai împlinit.

Printre cei răi trăit-ai,

printre ei ai murit!



N-ai şovăit o clipă,

iar viaţa-Ţi de jertfire

creat-a puntea între

mormânt şi nemurire.



O punte minunată

pornind de pe pământ

şi tot suind spre ceruri,

spre Veşnicul Preasfânt.



Si-acum priveşte.

Suntem cu toţii adunaţi.

Niciunul nu lipseşte

din cei răscumpăraţi.



Sunt toţi aici:leprosul

ce fost-a curăţit

şi îndrâcitul care

a fost tămăduit.



Bătrânii, fariseii...

Priveşte!... Cananeanca!

Bogatul fără milă.

Zacheu; Samariteanca.



Si văduva săracă;

Nicodim cel fricos

şi chiar acel ispravnic

ce-a fost necredincios.



Si fiul cel zăbavnic

si cel risipitor.

Bogatul care fuse,

cândva, neascultător.



Şi iată-l şi pe vameş —

cel care sa căit —

tâlharul de pe cruce

care s-a pocăit.



Si vezi pe omul care

tăcut stă-n faţa Ta?

E Iuda. Ucenicul

ce Te-a vândut cândva.



Si sunt şi eu, Stăpâne,

femeia păcătoasă,

dar care-Ţi va rămâne

de-a-pururi credincioasă;



Maria Magdalena

cea care-a fost iertată

fiindcă-a iubit cum nimeni

n-a mai iubit vreodată.





Din nou aş vrea cu lacrimi

picioarele să-Ţi ud

şi să le şterg cu păru-mi

şi mult să le sărut.



Si să Te ung cu mirul

cântărilor din mine,

ce le-a ţesut iubirea,

Isuse, pentru Tine.



O, da, suntem cu toţii

la Cină adunaţi.

E doar ajun de Paşte!

Iar cei de mult iertaţi



cu dragoste fierbinte,

cu lacrimi şi suspin,

aşteaptă să se-apropie

de Trupul tău divin.