Poezie Pigmei si uriasi

PIGMEI ŞI URIAŞI



I. PIGMEI



Ei nu pot suporta mustrarea

Îşi exteriorizează supărarea

Pretind că sunt neprihăniţi,

C-a lor umblare e aleasă

Consideră că-s prigoniţi

Când vreo povară îi apasă.



Nu-şi văd păcatul sau greşeala

Cârtesc, nespus, când vine boala

Iar gestul lor acuzator

Spre fraţii care sunt prezenţi

Arată, clar, că-n duhul lor

Declară că sunt inocenţi,



Dar de s-ar cerceta-n lumina

Ce spală colbul, ura, tina

Ar fi în stare să privească

La ale lor cusururi, toate,

Să plângă, să se pocăiască,

Să ştie ce-i integritate.



Pigmeii sunt şi buni actori

Zicând că-s buni apărători

Ai adevărurilor sfinte

Cuprinse-n Codul cel divin

Dar pe cucernicul Părinte

Îl onorează prea puţin.



Ei îşi iau vorba înapoi

Şi de-ntrebăm: „Ce e cu voi?”

Răspunsul lor: „Ne-am răzgândit,

E-o misiune încâlcită

La asta nici nu ne-am gîndit:

Vrem viaţa noastră liniştită.”



Iar când e vorba de trădare

(Acel păcat atât de mare)

Cu mult cinism îi vând pe fraţi

De soarta lor nu le mai pasă

Nu sunt puternic motivaţi

Să stea cu Mirele la masă.



Pitici în fapte şi în crez

În viaţa lor poţi ca să vezi

Credinţa ca un foc de paie

Şi, ca urmare, rod amar

Când vin probleme se îndoaie

Şi lucru-n Vie e-n zadar.



Mai cheamă-i, Doamne, înc-odată

La slujba cea adevărată

Să-nveţe bine Legământul

Să stea fideli în turma Ta,

Şi-atunci cu fapta şi cu gândul

’Naltă cinstire Îţi vor da.





II. URIAŞI



Iubirea lor nu-i prefăcută

De-aceea nu sunt în derută

Convingerea ei şi-o exprimă

Fără reţineri, fără jenă

Doar gânduri nobile-i animă.

Spre ceruri au ’nălţat antenă...



Şi astfel recepţionează

(Având şi conştiinţa trează)

Mesajele de Sus trimise

Aşa cum sunt: nedeformate

Au simţuri către Rai deschise,

Au sentimentele curate.



Când vine-ndemnul de trădare

(Fapta aceea-ngrozitoare)

Cu hotărâre îl resping

Chiar dacă prigoniri urmează

În multele-ncercări înving

Căci cântă, luptă şi veghează.



Credinţa lor nu-i clătinată

De vreo fiinţă-nfuriată

Şi nici de vreo ameninţare

Din partea unui impostor

Ei sunt lumină şi sunt sare

În veacul rău, ispititor.



Nimic din lume n-au în ei

Că-n lume-s falşii dumnezei)

Lăuntrul lor e plin de milă,

De pace trainică, de dor

Şi-n lumea rece şi ostilă

Rămân lângă Mântuitor.



Îndrăgostiţi sunt de Mesia,

Îi preocupă vrednicia

Şi ca Barnaba dau cuvinte

La cei răniţi de-un val, de-un gest

Ei Îl slujesc pe-al lor Părinte

Şi-atunci când vine greul test.



Când vine valul uriaş

Sau suflul omului trufaş

Să le răpească siguranţa

Şi zelul pentru Paradis

Pun în mişcare cutezanţa

Ştiind ce Regele a zis.



Al lumii greu bombardament

Ce-i folosit ca instrument

De Lucifer şi-a lui oştire

Să îi împingă în genuni

Este stopat de-a lor jertfire,

De imnuri, post şi rugăciuni.



Sunt, astăzi, piedici – miloane

Otravă vine din ecrane

Iar opoziţia-i imensă.

Dar luptătorii credincioşi

Chiar dacă e o ceaţă densă

Vor fi mereu victorioşi.



Ei stau pe Stâncă neclintiţi

Şi sunt în har învăluiţi

Pot să înfrunte goliaţi

Căci sursa energiei lor

E-n fatpul că sunt dedicaţi

Preasfântului Mântuitor.



gc/ Septembrie, 2009



PS.



Multă vâlvă a provocat apariţia cărţii PIGMEI ŞI URIAŞI de Daniel Mitrofan, nu cu mult timp în urmă. Comentariile pe bloguri sunt, poate, cu miile. Am citit şi eu cartea. Aş fi putut avea comentarii şi reacţii pe mai multe pagini. Le-am păstrat pentru mine la vremea când am citit cartea. Am avut discuţii doar cu soţia în legătură cu cartea respectivă. Nu-mi schimb poziţia: păstrez pentru mine opiniile privitor la volumul „Pigmei şi uriaşi”

Poate se va întreba cineva: pe ce se bazează această poziţie? Ei bine, dacă e ceva de judecat are cine să judece. Este Unul care cunoaşte tot tabloul, nu doar părţi din el, care cunoaşte foarte bine toate motivaţiile inimii. Nu mă voi îmbrăca în haina de judecător. E aceasta o poziţie de neutralitate? Nu! E foarte simplu: are cine să judece dacă e ceva de judecat. Nu-l judec nici pe Daniel Mitrofan şi nici pe cei despre care a scris dumnealui. Totuşi, mă întreb, dacă ar fi fost, sau dacă ar fi, o metodă de a spăla rufele în familie. E uimitor de simplu acest adevăr: problemele mai mult sau mai mai puţin delicate dintr-o familie nu se dau publicităţii ci se păstrează în cadrul intim al familiei. E greu de realizat lucrul acesta? Sigur că e greu. Dar poate că s-ar fi găsit o metodă. De ce să ne facem de panoramă? Dar mă opresc aci deoarece văd că deja am început să exprim opinii.

Deci, după cum se va vedea, doar titlul poemului e împrumutat de la DM. Aş dori să vă mărturisesc cum a venit inspiraţia pentru acest poem. Citind cartea lui DM la un moment dat mi-am pus întrebarea: cine sunt uriaşii credinţei? Răspunsul a fost evident: mă gândeam la martiri, la apostolul Pavel, la Ştefan, Traian Dorz, Richard Wurmbrand etc. Şi aşa este. Ei vor străluci ca strălucirea stelelor în veac şi-n veci de veci cum a spus profetul Daniel. Ei sunt titanii credinţei.

Apoi, am abordat răspunsul la acea întrebare dintr-un unghi diferit. Lumea în care trăim este într-o continuă schimbare; o schimbare rapidă, furibundă. Nicicând creştinismul nu a fost bombardat ca astăzi. Din toate părţile dau năvală curente şi idei seculare, filozofii demonice, idei străine de Logos, de Cuvântul care e Adevărul adevărat. Nu spun ceva nou. Cunoaştem toţi în ce lume trăim. Din rău se merge nu spre bine ci din rău se merge spre mai rău. Într-adevăr în vremurile în care trăim avem de luptat cu mulţi şi perfizi uriaşi. E uşor a fi creştin autentic în aceste condiţii aspre? Nu e uşor şi tocmai de aceea a înfrunta toate opreliştile şi toate opoziţiile uriaşilor zilelor noastre nu e lucru mic, e ceva minunat şi se poate realiza doar prin graţia divină. Sper, deci, că veţi înţelege şi partea a 2-a a poeziei „Pigmei şi uriaşi”.



George Cornici- 23 Septembrie, 2009