Poezie Ce-i omul? ...

Ce-i omul? O suflare

Ce imediat dispare,

Un fir de iarbă care

Deodată-i vestejit.

Pe rând noi, fiecare,

Plecăm cum am venit.



Ce-i omul? Un tăciune,

Un chip cu slăbiciune,

Un soare ce apune

Făr’ a mai răsări.

E-o lege care spune

C-oricine va muri.



Ce-i omul? O lumină

Încătuşată-n tină

Tânjind mereu să vină-a

Sfârşitului dureri.

S-apară-o zi divină

A sfintei Învieri.



Ce-i omul? O fiinţă

Cu duh şi cunoştinţă

Creat cu iscusinţă

Ca cel mai ’nalt trofeu.

Expertul în ştiinţă

E însuşi Dumnezeu.



El dă viaţă lumii,

El stinge glasul humii,

El cheam-Acas’ pe unii,

El face tot ce vrea.

Hotarele genunii

Le ţine mâna Sa.



Când face-un semn din mână

Se-ntoarce în ţărână

Fiinţa cea bătrână

Sau cel curând născut.

De-ar vrea să mai rămână

Nu poate, lutu-i lut.



L-acestea să iei seamă,

Şi Domnul când te cheamă

Să spui: „Sunt gata, ia-mă!

De Tine mi-a fost dor.”

Şi vesel, fără teamă,

Cu El să pleci în zbor.



Amin.



6 august 2012