Poezie Automnală

Se scutură frunze

Din toamna tăcută

Ca clipe ce trec

Pe lîngă mine

Rămas în culoare

De albastră sclipire

Dragostea-mi ruptă

În mormînt o petrec

Suflet ciuntit

De lacrimi tomnale

Ce cad ca şi frunze

Din copacul golit.

Care-i Lumina

Din visele tale

Ce-ţi ţine în viaţă

Duhul mîhnit?

Şi iarăşi cad frunze

În sufletul stors

Rănite de vînt,

Gonite de ploi

Cărările albe

Se pierd nevăzute

În timpul trecut

Ce nu s-a întors

Privesc înspre Tine

Cu ochi de speranţă

Te chem printre lacrimi

În sufletu-mi plin

De greaua povară

Şi ştiu că o frunză,

Muri-va în toamnă...

Ca să renască

În primăvară...