Poezie Dialog cu Tîmplarul

Cuvinte tăcute

Se curg de pe buze

Ca nişte frunze

De toamnă tîrzie

Plecat pe genunchi

Cu inima-n cer

Stau liniştit...

Pînă o să vie,

Aştept, şi aştept

Cuvîntul speranţei,

Transplantul de inima

Mea nenăscută.

Aş vrea să vorbesc -

Nu pot, că mă doare

Fiinţa-mi de rele,

Atît de umplută

Tăcere de piatră...

Nu ştiu ce să fac

Sunt lîngă El,

Şi iată că tac.

Dar El tot aşteaptă!

Ce minunat,

Că Domnul nu pleacă.

Rămîne tăcut

Alături de mine

Fără cuvinte

De adîncă mîhnire.

Ci stă şi priveşte

În sufletu-mi plîns

La focul iubirii

Ce aproape l-am stins.

Nici un cuvînt de condamnare,

Nici un reproş

Pentru mine nu are

Şi cad mai zdrobit,

De această Iubire

Şi cer de la El,

Deplină sfinţire

Să sufle în mine,

Duhul Prea Sfînt,

S-aprindă iubirea

Ce arde plăpînd...