Poezie Uneori...

Uneori...

Cînd se frîng gînduri,

La picioarele Lui

Rămîn tăcut.

Apus spre inocenţă

Mă frîng şi eu,

Cu tot ce sunt

În pocăinţă, dependenţă.

Alteori,

Privirea Lui

Ciopleşte din mine

Stropi de lumine

Şi apoi lipeşte

Inima mea

Cu multe frînturi

Din dragostea Sa.

Ce mare e taina

Iertării depline,

Ce haos adînc,

Se strecoară în mine.

Hai, vino degrabă,

În haosul meu,

În inima-mi ruptă

În mii de păcate.

Adună-mă strîns,

Din cărări neumblate

Şi ia-mă la Tine,

Că mult am mai plîns.

Uneori...

Din trupuri moarte

A păcatelor mele

Răsar ghiocei...

Răsar viorele...