Poezie Oraşul tăcerii

Plouă cu toamnă

În oraşul tăcerii

Frunza uscată

Se izbeşte de mine

Merg liniştit

Pe strada durerii

De vîntul speranţei

Năprasnic gonit

Unde mergi tu

Aplecat şi străin

Care e drumul

Din inima ta

Cît vei mai sta

În al toamnei suspin?

Căzut ca o frunză

Şi trist ca o stea

Buzele tac

Chiar ploaia-i o şoaptă

Stropită din plin

Pe străzi de tăcere

Şi numai speranţa

De pace mă poartă

Mai sus şi de chin

Şi de adîncă durere

Aud undeva

Aproape în ploaie

De parcă uitat

Un glas cunoscut

Şi inima-mi frîntă

În lacrimi se-nmoaie

Transformată-n frîntură

Supusă de lut

Da, e Olarul

Designer de inimi

Mă caută, blînd

Din miezul durerii

Chiar şi aici

În oraşul tăcerii...