Poezie Ridică-te şi umblă!

Cât timp te vei mai agăţa ca un păianjen

de propriile lanţuri de speranţe deşarte?

Cât timp vei mai păşi pe căile înguste croite peste noapte

de gândurile-ţi mii ce se frământă-n tine?



Te vei trezi vreodată din a ta-nchipuire?

Vedea-vei, tu, copile, că tot ce-ai construit

e-un fir. Atât. Şi se destramă sub pasul tău grăbit

s-ajungă cât mai sus, fără să ţină seama

că drumurile-adevărate cer timp ca să pătrundă

tot mai adânc în maluri, tot mai adânc în inimi,

tot mai adânc în tine..



Picioarele care urcau munţi şi treceau poduri înalte..

când ţi s-au înmuiat? Cât le-ai lăsat să doarmă

de-ai devenit păianjen cu inima prea mică

pentru-a susţine poduri între şi pentru inimi?

Ridică-te, ţi se destramă pânza sub propria conştiinţă

ce-apasă greu pe căile-ţi întortocheate

croite, frământate în frică şi păcate..



Vinovăţia îşi strigă sentinţa..

unde mai fugi? Te urmăresc păcatele..

ţi s-au impregnat în propriile mâini

şi-n tot ce-ai construit în sufletul tău.



Ridică-te şi umblă.. ai fost creat SĂ MERGI,

nu să-ţi târăşti povara pe-o pânză de păianjen..

Întoarce-te la Cruce, acolo au murit

păcatul tău şi moartea însăşi.. da.. când L-ai răstignit

pe Cel ce este Viaţa şi ţie ţi-a dat viaţă..

E viu acum, te cheamă să te-ntorci..

ţi-ajunge cât te-ai ascuns în propriul întuneric,

Te cheamă. Te aşteaptă.

În Numele lui Isus,

ridică-te şi umblă!



05.06.09