Poezie Langa tine (2)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 58
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/13008-langa-tine-2]Langa tine (2)[/url]

Lângă Tine



Lângă Tine-i o minune

Ca să stau și să privesc

Tot ce cheamă al Tău Nume,

Cum frumos se împletesc,

Cum dintr-o neagră genune,

Din nimic și praf ceresc,

Ai zidit o-ntreagă lume

Într-un mare univers.



Lângă Tine, simt iubire

Și, în inimă, ardoare

Și, în minte, sfătuire

Și, în viață, îndrumare

Și, pe cale, netezire;

Când la greu, îmbărbătare;

Am în suflet mântuire

Iar, la urmă, continuare.



Lângă Tine e frumos

Să învăț pe cel pierdut

Să se vadă păcătos,

Să se-ntoarcă din trecut

Spre un viitor frumos,

Să arunce ce-a avut,

Să primească bucuros

Mântuirea ce-ai adus.



Când pricep cât ești de sfânt

Și Îți văd iubirea mare

Și mă uit la mine-adânc

Și-mi văd hainele murdare,

Copleșit și în genunchi,

Lăcrimând lacrimi amare,

Laud Numele-Ți preasfânt

Pentru marea-Ți îndurare.



Lângă Tine am să fiu

Marea veșnicie-ntreagă;

Să m-ajuți pân’ nu-i târziu

Să chem lumea cea pribeagă

Să se-ntoarcă din pustiu,

Mântuirea să aleagă;

Să fiu vrednic, ca-al Tău Fiu,

De iubirea-Ți cea mai dragă.
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Langa tine (2) | Salvatorul.ro
meniu prim
Alege ce iubești, apoi iubește ce ai ales!