Poezie NOSTALGIE

Toamna bate-n geam cu mana tremuranda

Si lasa langa prag o frunza muribunda...

M-aplec si o ridic. Si vad in ea intreaga vara

Plina de lumina, de cantec si speranta...

Incet, cu teama parca, o mangai,sa n-o doara

Si-o strang la piept , de parca i-as da viata.

Cu palmele intinse ridic frunza spre cer

Si toamna o ridica...pluteste in eter...

Privirea mea ramane de bolta agatata

Si-albastrul ma inunda...la fel ca altadata

Cand alergam copil prin iarba de acasa

Iar mama sta in prag…si ma striga la masa…

Te strig copilarie! Nu ma lasa pustie!

Caci farmecul tau si frunza o invie...



( 28 septembrie 2009 )