Poezie Reflectii

Privind culmea ruginie

A pădurii ce se schimbă,

Mă gândeam la rostul vieţii

Popoarelor de-orice limbă.



Răscolind frunzişul veşted

Şi urcând pieptiş pădurea,

M-am înfiorat în suflet:

Ce aşteaptă omenirea ?



M-am oprit lângă potecă

S-aud pădurea foşnind

Şi-am simţit o remuşcare

Văzând pământul pierind.



Coborând pe firul apei,

Străbătând pădurea-n jos,

M-am înviorat deodată:

Şansa lumii e Hristos !