Poezie Fraţilor mei de ieri şi de azi

Genesa cap.19 vs.19-20





Atîte-am auzit în viaţă,mă mir că mai aud.

Ba chiar,de multe ori,mi-am spus:

„-Mai bine eram surd.”

De mii de ori m-am întrebat :”-De ce se-ntîmplă aşa?

Şi pîna cind va fi batjocorită ,o Doamne,slava Ta?



Unde sînt fraţii ce lucrau cu „Da” şi „Amin” în adunare?

Şi unde-s şchiopii vindecaţi la cea dintîi strigare?

Unde-s prooroci-adevăraţi care vorbeau prin Duhul Sfînt

Şi unde-i harul ce Isus ni la lăsat pe-acest pămînt?”



De nu le-aş fi văzut pe toate-acestea

Aş fi crezut şi eu ca şi mulţimea mare

Că „Domnu-i bun”, că „iartă totul”,

Că „ poţi trăi oricum” – dar stai în adunare.



Dar le-am trăit cu ani în urmă

Într-un ungher uitat al ţării

Era acolo un păstor şi-o turmă

Şi Domnul nost Isus în mijlocul adunării.



Lui Dumnezeu la rugăciuni îi ceream să ne dea putere

Să ne trăim viaţa curat,în post şi în veghere.

Căci n-am adus nimic în lume şi nu vom lua nimic din ea.

Din ceruri ne privea Stăpînul.Cu drag pe toţi ne asculta.



Nu ştiau prea multe fraţii.Dar ştiau Cuvîntul!

Şi din El n-ar fi ieşit .-Vai!-ferească Sfîntul!

Şi aşa şi-au trăit viaţa pîn-au adormit.

Scump exemplu mi-au lăsat,greu azi de găsit.



Trecură-n goană anii .Am astăzi „fraţi” cu carul.

Avem de toate-n adunare.Dar nu mai este Harul.

Şi m-am obişnuit să tac. Să fiu tratat de sus,

Ceva însă mă doare – e lipsa lui Isus.



Cînd văd cum e acum şi cum a fost odată

Şi ştiu c-a Ta Mireasă este imaculată,

Mă rog o Doamne ca şi Lot să-mi dai şi mie har

Să mă ajuţi să pot s-ajung măcar pînă-n Ţoar.

Amin.



Gabriel Munteanu

Ontinyent-Spania 5 august 2012