Poezie Îmi place...

Îmi place…



Îmi place Doamne lângă Tine

Să fiu sub cerul plin de stele,

S-ascult cuvintele-Ţi Divine

Atât de scumpe fiinţei mele!



Ca Nicodim cel ce în noapte

Te-a căutat, pân-Te-a gasit,

Mânat de duhul unei şoapte

Doresc s-ascult, glasul iubit.



Căci vreau o naştere din nou,

O transformare în Duh Sfânt,

Să răspândească, al ei ecou

Cât voi trăi pe-acest pământ.



Hrănindu-mă cu pâinea vieţii

Ce tuturor dai Doamne-n dar,

S-o strâng în pragul dimineţii

Când plec genunchii la altar.



Şi peste zi s-o-mpart în şapte

Şi chiar în opt s-o răspândesc,

Din om în om, tot mai departe

S-o aibă toţi, cei ce-o doresc.



S-astâmpere toţi, înfometaţii

Pe cei flămânzi după dreptate,

Şi-n acest fel, s-o dea la alţii,

În dar din marea-Ţi bunătate.



Căci pâinea Tu eşti Doamne!

Ce lumii întregi, Te-ai dăruit,

Ca ea să poată să se-ntoarne

Din al fagaşului, drum rătăcit.



Atunci din nou, vei reaşeza

În Universul cel etern, curat,

Şi-acest pământ cu lumea sa

Ce pentru veci, va fi salvat.



Caci dorul sfânt al veşniciei

Va fi împlinit cu scumpătate,

Şi cei ce-n vremea pribegiei

S-or bucura în final de toate.



Atunci va fi-acel mare puseu

De bucurie sfântă a mântuirii,

Trâmbiţat prin Galaxii mereu

Spre gloria de slavă a Iubirii.



Flavius Laurian Duverna

27 august 2009