Poezie Spre Tine

SPRE TINE



Spre Tine gandul mi-l indrept şi-n lunga aşteptare

Peste hotare eu astern, mea simplă strigare.





Si-n miezul zilei petrecute, cu Tine intr-o adorare,

Aş vrea atunci pe locuri sfinte, să imi auzi a mea chemare.

E dorul care-l am în piept şi nici o zbuciumare

Nu poate ca să-l ţina drept că zbaterea e mare.



Apoi dand frau la ochii mei le-am ridicat macazul,

Si-au izvorat un rau din ei, să duca-n jos talazul

Şi o pasăre cu aripi mari şi ne-nfricată-n sine,

Işi luă avant cu paşii tari şi-l duse pan" la Tine.



In lacrimi care picurau erau mulţimi de raze

Din dragostea fără sfarşit venita să dureze.

La Tine ştiu că pot să vin, sa capat mangăiere,

O lasă-mi tot amarul greu, să iasă din durere.



O Doamne Tu care îmi eşti şi-ai fost a mea iubire

Un pic mă lasă iar mai jos cand mă înalţ in fire.

Si din mulţimea de-ntrebări ce vreau a Ţi le pune

Una mă atinge-n gand: cand o sa vin la Tine?



Căci eu am tot zăcut plăpand, şi nesfarşite vise

Mi se izbesc de infinit cu dorurile stinse.

Chem dar din dragostea ce-ai dat acuma şi la alţii

Să–mi umple golul ce-i lăsat şi să-mi revăd iar fraţii.



Şi nici în gand să nu socot că vreau a ma desparte,

O Doamne, Tu ce te cobori pe trepţi din alte astre,

Eu poate–n amintire n-am ca Tine ce-i mai bun

Că intre mine şi al Tău trai, e sufletul mărunt..



Dar inspre zări ma mai indrept şi dorul mă doboară

Şi, azi la Tine mă gandesc ca si odinioară.

Doamne suferinţa mea e lacrimă şi lege,

Ce nici nu vrea, a mă lăsa să-l văd pe Sfantul Rege.



Din greu, pe cale-n încet străbat peste a firii casă,

Dar viaţa am adus-o-n dar, sa fiu a Ta mireasă.



Şi eu aştept al Tău semnal, să mă înalţ cand vine,

Să zbor spre Tine Domn iubit ce m-ai chemat din lume.

Mă iartă dacă indrăznesc şi spun a mele ganduri,

Că dorul greu mă copleşi, prin valuri mari şi vanturi.



Că nici părinte nici copii nu sunt legaţi de lume

Cu toti acum avem o ţintă, să ne-ntalnim cu Tine.

Sunt singură-n dorinţa mea şi nici o alinare

Nu poate să mă tragă-n jos, din visul meu cel mare.



Căci de intorc privirea mea doar tristele cuvinte

Mă fac mai mult să Te-ndragesc, şi mă apucă plansul..



Şi vai, pe Cel din înalţime ce îmi dădu şi darul

Nu toţi îl simt şi nu îl cer dorind să aibă harul.

Nu-i un bai că nu-s pe lume decît o frunză călătoare,

Eu ştiu că am cerescul nume şi-o viaţă ce-i nepieritoare.



Dar să şti prietenul meu că de aici noi vom pleca,

Şi nori de stele vor păli în clipa cand se v-arăta.

Si poate ca si celelalte, fiinte,ce vor fi luate,

Vor străluci langă Isus în clipa sfanta de dreptate...



Mă iartă dacă îndrăznesc şi merg grăbită-n scrisul meu

Spre Cel ce sigur va veni şi va domni cu noi mereu.

Si te întreb de ce acum, te laşi dusă de val în jos?

Că nu e mult şi va veni, al nostru scump şi drag Cristos.