Poezie ZIUA DOMNULUI (2)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 76
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/13094-ziua-domnului-2]ZIUA DOMNULUI (2)[/url]

Ziua Domnului



Cu voia acelui care pe toate le hotăreşte,

Cuprind astăzi o lucrare ce iată de sus porneşte.

Şi deschide poarta minţii prin izvor curat,

Arătand mulţimi de lucruri care mi s-au dat.



Plin de mister este cerul, care se zareste,

Şi-i atata de senin şi ce mare este.

Dar nu-i mult şi Cel ce vine il va împanzi,

Cu mulţimi de oşti cereşti cand ei vor sosi.



În faţă va fi Preasfantul Fiu de Dumnezeu

Domnul Isus din mărire cu alaiul Său.

Călărind pe cai de foc, străbătand văzduhul

Mulţi ce nu l-au cunoscut parcă şi-ar da duhul.



Cu privirea-I încărcată de o pace sfantă,

Stă şi-aşteaptă să se-nchidă poarta aceeia stramtă,

Care primea tot poporul ce se aduna,

Să plece spre Dumnezeu pentru a se-nchina.



Uşa cerului s-a-nchide fără şovăire,

Cand Isus din slăvi divine iată că revine.

Şi porni-va tot alaiul spre al Tatălui tron mare

Să-i aduca inchinare şi să-I deie Lui onoare.



Oameni mari, tineri şi vrastnici, care au trăit,

Şi copii cu mame planse iată c-au venit.

Strigăte de îndurerare se vor auzi,

Dar nu va mai fi salvare in aceeia zi.



Va striga în faţă Domnul: –"Sol înaripat,

Iată pune tu pecetea ce azi ţi s-a dat,

Şi lasă pe pămant jale, care va veni,

Să vada acum poporul de sus din vesnicii,



Că în viata lor traita, oamenii atraşi

De păcate şi de rele între ei părtaşi,

Nu vor mai putea primi din a Mea solie,

Şi nici dreptul de a fi sus în veşnicie".



Dar acei ce au avut o viata curata,

Si l-au slujit pe Isus vor fi acol' odata.

Că au arătat arvuna Duhului prea Sfant,

Ce l-au primit prin credinţă pe acest pămant.



Unii se vor bucura cu lacrimi fierbinţi.

Alţii se vor întreba Doamne, printre sfinţi?

Eu care nu am crezut că mă vei primi,

Ce fapte au fost făcute şi eu nu v-oi şti?



Iar Isus în aceea zi va aduce Cartea

Unde plini de bucurii vom afla noi partea.

Şi-n dimineata revederii, sus pe temelii

S-a deschide Cartea Vietii unde, toate-or fi.



Totul ce s-a petrecut pe pămant şi-n stele,

Pe ape, în munţi semeţi si prin toate cele.

Cei din sutele de veacuri, care au trecut

Printre mii de miliarde care s-au născut.



AMIN
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie ZIUA DOMNULUI (2) | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos. ( 1 Timotei 2:5 )